sursa AXA NeamuluiI

Viitor vlădică al Romanului, s-a născut din părinţi români binecredincioşi – Dinu şi Dina Zmeu, în satul Izvorelu, judeţul Mehedinţi în anul 1849, luna octombrie. A fost botezat în ziua de 6 noiembrie a aceluiaşi an primind numele de Gheorghe. Orfan de mamă de la vârsta de 3 ani, a fost înfiat de la tatăl său de logofătul Florea Zamfirescu, boier craiovean ce l-a avut în grijă până la moartea sa, lucru petrecut pe când copilul era în vârstă de 8 ani. Rămas moştenitor al unei averi modeste, tânărul a fost dat prin testament spre îngrijire, creştere şi instruire unui epitrop.

„Clasele primare şi liceul le-a terminat la Craiova. În luna mai 1870 obţine Bacalaureatul în Litere şi Ştiinţe la Colegiul din Craiova. În urma concursului ţinut la Craiova în septembrie 1870 a obţinut catedra de limbă franceză de la gimnaziul real din Târgu-Jiu. Odată cu aceasta i s-a încredinţat şi direcţia şcolii. Dispoziţia sa sufletească era însă cu totul pentru Biserică. Un ce ascuns îl împingea neîncetat ca să cunoască viaţa călugărească pentru ca să i se poată devota mai în urmă cu totul serviciului Bisericii. De aceea domnul Gheorghe Saffirin părăseşte Tg-Jiu în noiembrie 1870 şi porneşte spre Sfântul Munte, patria vieţii monastice. Timp de 6 luni a petrecut aici în studiu, în meditaţiune şi ascultare. Influenţa mediului din Sfântul Munte a fost hotărâtoare pentru viaţa ulterioară a domnului Safirin! În septembrie 1871 reîntorcându-se în ţară şi-a reluat catedra şi direcţia la gimnaziul din Tg-Jiu. Şcoala aceasta se transformase însă în Şcoală Normală de învăţători şi acum i se încredinţează catedra de limbă română, de istorie şi geografie cum şi direcţia. Conduce această şcoală cu un deosebit zel şi pricepere până în decembrie 1873 când îşi dă demisia spre a se călugări. S-a călugărit în ziua Naşterii Domnului 1873 în Sfânta Mănăstire Tismana de către răposatul arhimandrit Dionisie Albeşteanu”, primind numele de Gherasim.

Atipic pentru regulamentul monahal al lui Cuza, încă în vigoare la acea dată, ce nu admitea decât absolvenţi de Seminar ori oameni foarte înaintaţi în vârstă sau suferind de infirmităţi, tânărul de 24 de ani recurge la o stratagemă reuşită: obţine un certificat medical cum că suferă de nervi şi este teoman.

Nu cunoaştem cine i-a fost duhovnic în acest timp, dar grabnica lui primire în cinul monahicesc ne face să presupunem ca se afla într-o strânsă legătura cu lavra Tismana şi că încă din lume ducea o viaţă creştină înaltă.

Şederea sa la Tismana a fost de scurtă durată, căci „în ziua de Bobotează 1874 a fost hirotonit diacon pe numele Sfintei Episcopii a Râmnicului - Noului Severin, iar în ziua de 6 decembrie 1875 a fost onorat şi cu gradul de arhidiacon” de către episcopul Athanasie Stoenescu (1873-1880).

„În 1875 se duce la Paris pentru studii cu învoirea episcopului eparhiot. Acolo, neavând destule mijloace pentru viaţa de toate zilele, trăia dând lecţii particulare, predând la Institutul M-me Dubarall unde avea 15 fete românce. Slujea şi la Capelă, pentru a contribui la frumuseţea serviciului divin.”

„În septembrie 1875 a fost numit profesor suplinitor la catedra de morală, liturgică şi pastorală de la Seminarul Sfântul Nicolae din Râmnicu-Vâlcii, pe care catedră în iulie 1876 a ocupat-o prin concurs. Din februarie 1878 până în iulie 1885 a fost şi director al acelui Seminar.

În ziua de Paşti a anului 1878 a fost hirotonisit preot, iar în acelaşi an, în ziua de Izvorul Tămăduirii a fost hirotesit protosinghel tot de către episcopul Athanasie. La 6 decembrie 1888 a fost ridicat la rangul de arhimandrit stavrofor, iar în ianuarie 1889 a fost numit arhimandrit de scaun de către episcopul Ghenadie Enăceanu al Râmnicului (1885-1889).”

†