sursa AXA NeamuluiI

La 24 iunie 1911 „a fost depus din treaptă şi trimis la mănăstire, din cauza intransigenţei sale apreciată ca tulburătoare pentru pacea Bisericii. Măsură controversată, dar în multe privinţe providenţială: episcopul Gherasim s-a retras într-un loc prielnic nevoinţelor sale, la Frăsineii lui Calinic cel Sfânt, unde şi-a sfârşit viaţa în post, rugăciune şi fapte bune.”

Despre şederea lui la Frăsinei avem mărturia directă a ieroschimonahului Silvestru Florescu: „Şi venind aici în Sfânta Mănăstire Frăsineiul (la 1 iulie 1911), a locuit în casele Prea Sfinţiei Sale, care şi le-a făcut singur, pe când era ca arhimandrit şi director la seminarul de Râmnic. Tot atunci au zidit şi Paraclisul.

Au trăit aici ca un închis, 11 ani, adică până în anul 1922, februarie 1 când cu fericire sau dus către Domnul fiind în etate de 73 de ani. Cu o lună mai înainte au făcut testament, ca biblioteca plină cu cărţi de limbi străine cu totul să se dea seminarului de Râmnic, precum s-a şi făcut, iar celelalte obiecte toate să rămână aici în Sfânta Mănăstire. Pentru care şi noi respectându-l îl avem în inima noastră şi îl pomenim ca un mare ctitor, al doilea după fondatorul Sfintei Mănăstiri Prea Sfântul Episcop Calinic.

Cât a trăit aici în mănăstire ne-a fost pildă de fapte bune, de mărime de suflet. În timpul războiului a fost un bun traducător de limbi ca Greaca, Franceza şi de cântări bisericeşti de pe muzica greacă; voi să resemnez că au fost un bun bisericaş, nu lipsea de la nici o slujbă bisericească, fără numai de mare nevoie, caz de boală.

Pe care pentru prea Sfintele Sale prea multe osteneli ne rugăm ca bunul Dumnezeu să-l aşeze în ceata Sfinţilor săi Ierarhi. Amin.”

Mănăstirea Frăsinei din acea perioadă cunoştea o deosebită înflorire duhovnicească sub păstorirea părintelui stareţ Porfirie Bucurescu (1905-1927). Acest bărbat cu viaţă sfântă i-a fost duhovnic lui Gherasim Saffirin.

Aici şi-a odihnit sufletul în rugăciune şi în cântări bisericeşti. Dragostea sa pentru împodobirea Bisericii cu cântări l-a făcut să alcătuiască o carte de psaltichie intitulată Sobornicariu - ce cuprinde tot ce se cântă de ceata sfinţilor slujitori în vremea slujbelor dumnezeieşti, cum şi troparele şi condacele ce se cântă atunci numai de cântăreţi. Traducere şi prelucrare precum şi lucrare din auzite. Lucrarea e de mare amploare având următorul cuprins: Troparele şi condacele Triodului; Troparele şi condacele Penticostarului; De ale vohodului Vecerniei şi ale Sfintei Liturghii; Troparele, bogorodicinele şi condacele acatistelor; Troparele şi condacele din zilele fiecărei luni.

Iată ce scria la 14 martie 1914 ca predoslovie la acestă carte: „Ca Episcop al Eparhiei Romanului, fiind amărât de multe ispite avute aproape toate din afara Eparhiei, care îmi deprimau sufletul şi-mi atingeau şi sănătatea, ca să mă ţin pe cât cu putinţă nevătămat, îndată după ieşirea de la biserică şi după împlinirea datoriilor către Eparhie, căutând să-mi ocup timpul cu lucru, şi înţelegând că mai ales muzica bisericească îmi face mare bine am ajuns cu ajutorul lui Dumnezeu, în anul 1910 August în 15 să dau gata cartea de faţă, crezând-o trebuitoare şi mie şi clerului Eparhiei.

Împrejurările grele prin care am trecut nefavorizându-mă până astăzi să public aceste cântări, le tipăresc acum atât pentru mine ca să le am mai bine păstrate şi mai apărate de multe nefericite împrejurări, cât şi pentru aceia dintre prietenii muzicii bisericeşti orientale ai mei, care ar dori să le aibă ca duhovnicească îndeletnicire particulară.

Cu toate că aceste cântări sunt vrednice de a fi întrebuinţate cu toată cuvenita cinste şi în biserica lui Dumnezeu, mai ales că acei ce cunosc bine muzica bisericească şi limba greacă şi româna, vor înţelege foarte lesne îmbunătăţirile, ce am introdus în ele, totuşi după ce au binevoit Dumnezeu să-mi îngăduiască a nu mai avea griji episcopale în Biserica Lui din Ţara mea – Slavă lui Dumnezeu celui ce-mi îngăduieşte – eu nu tipăresc aceste cântări cu destinaţiunea de a fi cântate în Biserică sau afară din Biserică la vreo slujbă dumnezeiască, fiindcă Sfintele canoane nu-mi îngăduiesc să mă amestec acolo unde n-am dreptul să-mi îndeplinesc îndatoririle episcopale.

Dar dacă cârmuitorii cei duhovniceşti şi canoniceşti vor crede că aceste cântări pot fi cântate şi în biserică, eu nu voi avea nimic de zis împotrivă.

Fac aceste declaraţiuni şi cu privire la „Anastasimatariul” şi la „Noul Ştiubeiul muzical”, ce cu ajutorul lui Dumnezeu voi tipări după terminarea acestui „Sobornicariu”.

Cu aceste rămân al tuturor de tot binele doritor.”

Însemnări marginale unor piese ne descoperă preocupările sfinţiei sale de culegător şi atent tălmăcitor de psaltichie în melos românesc: „Triaghion al Altarului cântat de preot, când liturghiseşte arhiereul şi zice „Doamne, Doamne…” compus de Fokion Vamva din Pireu în 7 septembrie 1900, după rugămintea mea şi tradus de mine.”

Începutul primului război mondial îi opreşte planurile editoriale. Anastasimatarul rămâne sub tipar în 1916, având tipărite numai 3 coale.

La 14 februarie 1922 „cu fericire s-a dus către Domnul” şi a fost îngropat în cimitirul mănăstirii. Pe lespedea care îl acoperă s-au scris următoarele: „Aici repauzează Gherasim Saffirin episcop al Romanului 1850-1922”.

  Se pare că dorinţa lui a fost ca pe lespede să fie scris următorul text: „Muritor eşti, stai nu trece / şi priveşte restul rece / Căci viaţa este o roată / ce întoarce soarta toată. / Şi ce eşti am fost odată / şi ce sunt vei fi altă dată. / Puţin m-am bucurat de lume / Şi de studiul ce-am iubit / Căci cu mare întristăciune de părinţi m-am despărţit. / Acum soarta omenească aicea m-a mărginit / Şi cel ce vrea să trăiască / gândescă şi la mormânt. / Gândeşte-te cât trăieşti şi la muncile de veci / Făcând fapte bune, fii milos / că în ziua judecăţii / Vei afla mare folos.”