“În mănăstire trebuie să fii ca o albină, să culegi ce este bun şi ce e rău să laşi în voia lui Dumnezeu.”

Mănăstirea Frăsinei

Athosul românesc

† Pagina de intrare

† Mănăstirea Frăsinei

† Hramul
† Legământul Sf. Calinic
† Istoricul vechi
 ▫ Stareţii Mănăstirii Frăsinei
 ▫ Obiceiuri
† Istoricul nou

  ▫ Cuvânt către cititor
  ▫ Prima perioadă

  ▫ A doua perioadă

  ▫ Stareţi

      ▪ Perioada 1760-1863

      ▪ După 1863

† Starea actuală

† Arhitectura şi pictura
† Canoanele Sf. Calinic

† Specificul mănăstirii
† Foto
 

Istoric actualizări

07 nov. 2011 - Gherasim Saffirin  
20 sept. 2011 - Canoane de rugăciuni  
  23 dec 2010 -Măn. Frăsinei actualizare
    2 feb. 2010 - Mărturii de la cititori 
 17 dec. 2009 - Blog 
 19 nov. 2008 - Audio-Video Părintele Paisie
   1 nov. 2008 - Motor căutare
 22 oct. 2008 - Mănăstirea Frăsinei
 

Stareţii Mănăstirii Frăsinei

Î.P.S. Irineu Slătinenul - Mitropolitul Olteniei

Perioada 1710 - 1863

† Monahul Ilarion

Primul stareţ al schitului vechi este considerat Ilarion, unul dintre cei doi călugări întemeietori. Era împodobit cu viaţă şi petrecere plăcută lui Dumnezeu, stăruitor şi harnic, fapt dovedit de realizările sale, dobândite într-o perioadă scurtă de timp: "Un ocolaşu de moşie îndestulatu cu livadă de pomi, locu de arătură şi moară". În timpul lui este construită biserica din lemn, după ce s-a luat binecuvântarea episcopală şi sunt zădărnicite încercările localnicilor de a acapara pământul schitului şi a alunga pe călugări. Atât el, cât şi celălalt vieţuitor, Ştefan, pun bazele vieţii monahale la Frăsinei, formând primul nucleu de viaţă de obşte organizată pe aceste locuri.

Monahul Ştefan vine pe aceste meleaguri în 1710, din pricina răscoalelor din locurile unde se afla şi se sfârşeşte din viaţă înainte de 1764, data construirii bisericii de zid, când întâlnim un nou stareţ, cu numele Climent.

† Ieromonahul Climent

Stareţul Climent era hirotonit ieromonah. Ajunge stareţ înainte de data construirii bisericii de zid, care se realizează prin străduinţa sa, având ajutor material din partea boierilor din familia Iovipale. Acest stareţ era în relaţii foarte bune cu ctitorii noii biserici. De la aceştia obţine atât bani pentru construirea bisericii, dar şi obiectele necesare cultului şi întreţinerii schitului, pe tot timpul stăreţiei sale.

În timpul lui se clarifică definitiv situaţia în legătură cu averea mănăstirii.

Mănăstirea intră în posesia pământului dat de episcopie nu ca o dotă ecleziastică, ci ca o donaţie bazată pe acte din partea boierilor familiei Iovipale, care puteau de acum înainte să se ocupe mai îndeaproape de situaţia schitului. Stareţul Climent îşi dă obştescul sfârşit la anul 1768. La conducerea schitului va succeda ieromonahul Isaia.

† Ieromonahul Isaia

Stareţul Isaia ieromonahul păstoreşte de la moartea lui Climent, până la 1780, când schitul este părăsit. Numele lui este amintit în legătură cu adăpostirea căpitanului detaşamentului de voluntari condus de Preduţă Bujoreanu, în anul 1780, cu care ocazie se pustieşte şi schitul. După ce schitul este prădat şi părăsit nu mai avem date despre Isaia. Documentele menţionează doar că: "bieţii monahi au fugit care unde au putut", fără a preciza mănăstirea în care s-au dus. Schitul este reînfiinţat în anul 1845 de călugărul Acachie.

† Ieromonahul Acachie

Stareţul Acachie (1845-1863). Se ştie că era de la mănăstirea Cernica. Unii îl socotesc a fi fratele mai mare al Sfântului Calinic (părere neîntemeiată, deoarece sfântul l-ar fi protejat după construcţia mănăstirii celei noi, dar în cazul lui Acachie nu se mai ştie nimic). El se aşează la Frăsinei cu aprobarea episcopiei din Râmnicu Vâlcea şi cu asentimentul lui Gheorghe Iovipale, nepot de ctitor.

Activitatea sa este concretizată prin repararea chiliilor şi rezidirea dependinţelor. În perioada lui de păstorire se zideşte pridvorul bisericii şi se zugrăveşte. Păstorirea sa se sfârşeşte odată cu anul 1863, când Sfântul Calinic reorganizează viaţa monahală din acest schit, dându-i o nouă conducere şi administraţie. De acum înainte mănăstirea Frăsinei, cu statut de ctitorie vlădicească, va avea reguli monahale ca la Muntele Athos din Grecia. Prin noua orientare pe care i-a dat-o noul ctitor, mănăstirea va deveni un Athos românesc, cu o viaţă şi regulă unică în ţară.

După Acachie va urma la conducerea mănăstirii Policarp Nisipeanul, călugăr cu viaţă înaltă, bun cunoscător al regulilor monahale din muntele Athos.