“În mănăstire trebuie să fii ca o albină, să culegi ce este bun și ce e rău să lași în voia lui Dumnezeu.”

Pagina de intrare->Mărturiile autorului (pag. 1)

Meniu

Pagina de intrare
Scurtă biografie
Mesaje rostite la slujba de înmormântare
Mărturiile autorului
Mărturii de la cititori
Poze ale părintelui
Sfaturi ale părintelui

Secvențe video
Cărți apărute
Legături
Canoane de rugăciuni


PATERIC


Mănăstirea Frăsinei
Părintele Paisie Vasilioglu
Rugăciuni (ieroschim.Silvestru Florescu)

PS Gherasim Safirin

MĂNĂSTIRI ȘI SCHITURI DIN ROMÂNIA

Contact:

e-mail:
monahmiron@yahoo.com

Istoric actualizări

18 sept. 2015 - Vietile Sfintilor
08 mai 2012 - Manastiri-Schituri
07
nov. 2011 - Gherasim Saffirin 
20 sept. 2011 - Canoane de rugăciuni  
23 dec.
2010 - Măn.Frăsinei actualizare 

   2 feb. 2010 - Mărturii de la cititori 
 17 dec.
2009 - Blog 
 
19 nov. 2008 - Audio-Video P
ărintele Paisie

   1 nov. 2008 - Motor căutare
 22 oct. 2008
- Mănăstirea Frăsinei
 

 


Ieroschimonahul Silvestru Florescu
Sf. Mănăstire Frăsinei
(1879-1958)


Acest cuvios părinte și mare duhovnic al mânăstirii Frăsinei se trăgea dintr-o familie credincioasă de țărani din comuna Costești-Vâlcea. În anul 1903 a intrat ca frate în obștea mânăstirii Frăsinei, iar în anul 1907 a luat jugul cel bun al lui Hristos. În puțină vreme atât de mult a sporit în smerenie, în rugăciune și dumnezeiască dragoste că toți se minunau de nevoința lui. S-a învrednicit încă și de darul rugăciunii lui Iisus, pe care foarte puțini și cu multe osteneli o dobândesc. Și era părintele Silvestru foarte blând, tăcut și dulce la cuvânt și nimic nu făcea fără poruncă și binecuvântare.

În anul 1918 a fost hirotonit preot și a ajuns doctor iscusit de suflete. Apoi, cu sfatul său a adus la viață călugărească pe amândoi părinții și încă patru frați. Tatăl  cu un frate s-au călugărit la Frăsinei sub numele de Filaret și Iov. Iar mama și trei surori s-au călugărit la Horezu, sub numele de Steliana, Elpidia, Agafia și Varvara, săvârșind bine călătoria acestei vieți. O familie aleasă și binecuvântată. Însă toți ascultau de părintele Silvestru și nu ieșeau niciodată din cuvântul lui.

Între anii 1920-1958 cuviosul ieroschimonah Silvestru a crescut prin spovedanie sute de fii duhovnicești, învățându-i pe toți frica de Dumnezeu și dragostea de oameni. Mireni și călugări, preoți, stareți și episcopi, toți găseau în părintele Silvestru un adevărat duhovnic. El învăța pe ucenicii săi atât prin viu grai, cât și prin scrisori. Scrisorile lui erau adevărate epistole ziditoare de suflet, scrise încet, caligrafic, și pline de istorioare morale.

Ajungând la vârsta de 79 de ani, blândul ieroschimonah Silvestru și-a dat sufletul în mâinile Domnului și a fost îngropat în cimitirul mânăstirii. 

Ieromonah IOANICHIE BĂLAN - "PATERICUL  ROMÂNESC”

 

 


Mărturiile autorului
despre Părintele Lavrentie

 

Mărturie despre duhovnicul meu
ieromonahul Lavrentie Șovre

 

Prima întâlnire

 

Despre părinte se vorbea la biserica unde mă duceam în duminici și sărbători, cu multă evlavie.

Aceste cuvinte mi-au născut în suflet curiozitatea de a-l cunoaște. Și cu mila lui Dumnezeu, care știe gândurile fiecăruia, considerând că acest gând mi-este de folos să se îndeplinească, în anul 1994 am primit o invitație de la un prieten de a urca împreună cu el la Sf. Mănăstire Frăsinei.

Acolo, stând la slujba Sf. Liturghii, am avut bucuria să-l văd pe părintele Lavrentie în Sf. Altar. Părul și barba erau de un alb imaculat, avea niște ochi pătrunzători și era de o seriozitate vizibilă. Fața sa exprima bunăvoință și dragoste.

După slujba parastasului, a ieșit din biserică, iar eu așteptându-l afară, am avut surpriza să observ că era bolnav cu picioarele, căci și le mișca greu, aproape târâdu-și-le. Instinctiv, m-am uitat la fața lui care nu arăta nici pic de suferință. Acest lucru mi-a dat de înțeles că părintele știa foarte bine să-și acopere suferințele.

Când s-a apropiat i-am cerut binecuvântarea după care părintele mi-a spus:

-De unde ești?

-Din Rm. Vâlcea.

-Dar ce, ești primarul orașului?

-Nu.

-Ai leac pentru lene, că eu nu mai pot de ea?

-Nu am.

După acest scurt schimb de cuvinte părintele m-a luat de mână dându-mi de înțeles că vrea să se sprijine de mine pentru a merge mai repede. Eu nu l-am refuzat și așa am mers amândoi până la o bancă de lângă chilia sa, pe care am stat. Acolo i-am spus toate necazurile mele sufletești după care părintele mi-a spus: -Fiule, dacă nu te pocăiești, te pierzi. În lume e greu, să te faci călugăr.         

Aceasta a fost prima mea întâlnire și a fost ca o adevărată minune. Mergând pe drumul de întoarcere mi-am dat seama că acum a sosit momentul când trebuie să iau o decizie importantă. De această decizie realizam că depind viitorul și mântuirea mea.

      M-am minunat de sfatul părintelui: “În lume e greu. Să te faci călugăr”, încât a trebuit să mă străduiesc foarte tare să-mi dau seama de ce îmi propunea părintele acest lucru.

      Întorcându-mă la casa și la studiile mele am început să cercetez multe cărți duhovnicești pentru a-mi putea face o imagine asupra vieții unui monah.

      M-au impresionat siguranța și simplitatea cu care părintele m-a sfătuit. Din timp în timp spusele lui îmi reveneau în minte, cu toate că nu eram decis de a face acest pas, astfel fără să-mi dau seama gândul mi se întorcea la aceeași întrebare: Ce e de făcut, să dau la facultate ori să aleg retragerea într-o Sf. Mânăstire?

      Această zbatere sufletească am trăit-o o lună de zile până când o nouă întâlnire cu părintele Lavrentie mi-a dat și rezolvarea ei.

      Într-o după amiază niște oameni care îl știau pe părintele m-au dus la Mânăstirea Frăsinei. De data aceasta am observat că în jurul său se adunaseră mulți oameni, așa că am așteptat până ce a rămas singur, când apropiindu-mă i-am spus neliniștea mea, la care părintele mi-a spus: “Fiule, roagă-te la Sf. Calinic, fă acatistul lui până ce termini școala și ce te va lumina Dumnezeu, aia să faci. Deci nu te mai gândi ce să faci, ci doar atât să faci, să ceri lui Dumnezeu așa: Doamne, dă-mi ce crezi Tu că mi-e de folos pentru mântuirea mea.
 

Început paginăÎnceput articolArticol următor+1

   


Luarea unei decizii

 

Citeam cărți duhovnicești mult, pe ascuns, furând în pauzele dintre ore câteva clipe de lectură. La sfârșitul săptămânilor de școală plecam la mânăstiri, astfel începusem să aflu multe despre viața monahală, care încetul cu încetul, începuse să mă atragă, ca apoi chiar să-mi placă.

În ultimul trimestru al clasei a XII-a am ajuns să iau decizia finală. Atunci când m-am dus la Mânăstirea Cernica, unde m-am întâlnit cu părintele ieromonah Argatu, i-am spus:

     -Părinte aș vrea să mă fac călugăr.

-Fiule, dar ce vrei să faci, mânăstire?

-Nu părinte, vrea să mă fac călugăr.

-A! Dar ai tu răbdare?

-Nu am părinte, dar tot darul desăvârșit, de sus e.

-Bun fiule -mi-a zis râzând- îți dau binecuvântare să te faci călugăr bun.

     Atunci, după ce am dat examenele de bacalaureat m-am retras la Sf. Mănăstire Frăsânei, unde am ajuns ucenicul părintelui Lavrentie.
 

 Început paginăÎnceput articolArticol anteriorArticol următor+1
 


Model de urmat

 

     Intrând în mânăstire, vroiam să trăiesc pentru Hristos. Dar în mine toate se învălmășeau, deoarece aveam multe nedumeriri și față de mine și față de părintele. Prima carte care m-a influențat în acea perioadă de început a fost “Viața și învățăturile starețului Leonid de la Optina”. Felul de a fi al starețului Leonid semăna izbitor cu comportamentul părintelui Lavrentie. Acest lucru m-a făcut să nu-l mai privesc superficial ci mi-a trezit un interes de a descoperi partea ascunsă a părintelui și astfel am început să-mi deschid sufletul în chip simplu și firesc lui, cerându-i să-mi lămurească toate nedumeririle ce mă bântuiau.

     Viața sa de mânăstire mi-a dat încrederea suficientă de a-l alege ca model duhovnicesc de urmat. Părintele avea doar patru clase și Școala Monahală, deci nu era un om cultivat. Dar el avea o altfel de cultură, o cultură a Duhului. Părintele înțelesese că, Cuvântul lui Dumnezeu nu este îndeajuns să-l cultivi în minte ca pe o informație, ci el trebuie asimilat și cultivat în pământul care este sufletul nostru, că el trebuie trăit.

     Această conștientizare l-a făcut să fie un om cultivat din punct de vedere duhovnicesc. El nu era omul să predice ore în șir, el predica prin însăși viața sa.

     Părintele, după 56 de ani de mânăstire, fără îndoială știa multe taine în ce privea reușita mea în calea vieții monahale.

     Așa că am încercat ca grija mea de fiecare zi să fie aceea de a-mi urmări duhovnicul, de a-l înțelege și de a putea percepe modul său aparte de a propovădui, adică acela al cuvântului lui Dumnezeu trăit, iar nu acela transmis ca o pură informație.

     Astfel fără să vreau, chipul părintelui Lavrentie mi s-a conturat în minte odată cu trecerea anilor. Acest chip al său aș vrea să-l zugrăvesc pe hârtie, nu folosindu-mă de culori, ci de cuvinte. Așa că m-am gândit ca fiecărei virtuți ce am văzut în sufletul părintelui să-i acord câte un mic capitol.


 Început paginăÎnceput articolArticol anteriorArticol următor+1
 


Iubitor al smereniei

 

     Mândria se întrepătrunde cu păcatul slavei deșarte. Ea îl face pe om să se prețuiască, să se admire și să se laude în sinea sa pentru anumite calități fizice, intelectuale, materiale sau spirituale. Ea îl împiedică pe om să se compare cu aproapele pe care îl privește de sus și îl disprețuiește. Un astfel de om mândru nu voiește să fie altul mai lăudat decât el. Pe cei ce viețuiesc drept îi hulește și pe cel cuvios îl urăște. El nu se bucură niciodată de sporirea aproapelui și este orb față de propriile greșeli astfel el refuză orice critică și orice sfat, urăște mustrarea și urăște să se supună cuiva.

      Cel ce are mândrie este îngâmfat trufaș și plin de sine, sigur pe el, încrezător în sine și are pretenția că le știe pe toate și este foarte agresiv la cele mai mici critici care i se aduc.

      Mândria, spune Sf. Grigorie cel Mare “vatămă sufletele după cum molima care se întinde peste tot vatămă întregul trup” iar vindecarea ei se face printr-o pocăință sinceră și printr-o ură nefățarnică față de slava deșartă.

      Odată pocăința asumată de om naște în sufletul lui o iubire nefățarnică față de virtutea smereniei și o neîncetată ocărâre de sine. Iar toate acestea îi dau o cunoaștere de sine, o cunoaștere a neputinței sale și a puterii lui Dumnezeu. El își dă seama că mai înainte de a se naște    nu cunoștea cele ce le-a aflat acum și că precum pe acestea nu le cunoștea odinioară și nu știa că nu le cunoaște așa sunt și altele multe de care va primi poate cunoștiință. Unul ca acesta nu se întristează niciodată de sporirea celorlalți, când altul este prețuit el nu se tulbură și când altul este lăudat el nu se supără, căci pe toți îi cinstește mai mult decât pe sine. El nu caută să fie prețuit, ci se bucură împreună cu cei ce se bucură, ajută celor ce sporesc, îi laudă pe cei drepți. Dacă-l va vedea pe altul într-o nevoie, nu-l clevetește, ci se unește cu el și îl ajută. Dacă va vedea pe fratele său căzând într-o greșeală nu-l batjocorește, ci cu blândețe îl dojenește. Dacă  îl va vedea pe unul mâniindu-se nu-l mai tulbură, ci-l potolește cu dragoste.

      Dar din păcate aceste fiice ale pocăinței, adică smerenia și ocărârea de sine împreună cu celelalte fapte bune enumerate mai sus, au fost străine de mine până ce nu le-am văzut conturate în felul de a fi al părintelui.

Pentru părinte smerenia era cea mai apreciată virtute. Odată, niște reporteri de la un post de televiziune au vrut să-i ia un interviu. Părintele nici nu i-a lăsat să-l filmeze, ci doar atâta le-a spus: Ce să găsiți la mine, sunt un putregai vrednic de aruncat. Duceți-vă la părintele stareț, că eu sunt mic. Și apoi a intrat în chilie.

Acest gest precum și desele sale ocărâri de sine precum “sunt leneș, sunt un hârb sau sunt bun la fiare vechi, nu am nici o faptă bună” pe care adesea le repeta la fiecare îtâlnire cu mine sau cu alții mi-au dat de înțeles cât de mult prețuia părintele această virtute.

Mi-aduc aminte că și pe copii îi învăța să se ocărască pe sine. Odată când m-am dus la el l-am găsit cu un copil de 12 ani căruia îi spunea:

- Sunt leneș și nu am nici o faptă bună. Tu cum ești?

- Nu sunt așa de leneș părinte.

- Păi atunci dă-mi și mie un leac să scap de ea. Iar copilul nu a știut ce leac ar fi bun pentru vindecarea lenei părintelui.

Atunci părintele i-a spus: Copilul meu, să faci mereu fapte bune și să spui că n-ai făcut nimic.

Acesta era obiceiul părintelui, adică să își treacă cu vederea faptele bune, să le dea uitării și să se apuce cu râvnă de altele ca și cum acestea ar fi primele pe care le săvârșea.

Eu adesea îl auzeam după ce dădea alimente sau haine la oamenii săraci, spunând: “Nu am făcut nimic bun, am sacul plin de gol.”

Această conștientizare a sărăciei sale sufletești, pe care să spunem sincer nu o avea, îl făcea să săvârșească alte fapte bune.

Cu toate că părintele făcea atâta cale ca să oficieze unul sau două Sf. Masluri, în ciuda  faptului că achiziționa brânză, cartofi, vin, pâine și altele pentru mânăstire, cu toate că făcea atâtea donații bisericilor în construcție, ori dădea atâtea prinoase paznicilor, ori bani oamenilor din sat ce munciseră odinioară la Sf. Mânăstire, cum ar fi domnul Costică Cheiaru etc., cu toate că își dădea și propia porție de mâncare, îl auzeam spunând aceleași cuvinte: “Nu am făcut nimic, sunt sărac.”

Cu toate că nopțile le făcuse zile atâția ani, cu toate că muncise ca ajutor de econom și econom timp de 37 de ani și mai bine, îll auzeam spunând: “Nu mai pot de lene. Nu ai leac pentru lene?”

Toate aceste lucruri m-au făcut să înțeleg ce înseamnă smerenia desăvârșită a omului ce și-a închinat lui Dumnezeu viața timp de 54 de ani și n-a uitat să zică cuvintele Mântuitorului: “Și dacă a-ți făcut toate câte v-am poruncit să spune-ți că robi netrebnici sunteți. Că a-ți făcut ceea ce se cuvenea să faceți.”

            Părintele smerenia o dorea din tot sufletul să o vadă încolțind în sufletele ucenicilor săi. Mi-aduc aminte când mă duceam la el și băteam la ușă îmi spunea:

-Cine este?

-Părintele M.

-Părintele M și mai cum?

Dacă nu adăugam și cuvântul “păcătosul”, cu greu îmi deschidea și aceasta o făcea ca eu să-mi dau seama de starea reală a sufletului meu, adică cea de om păcătos.

Și după ce intram, se smerea părintele întâi cerându-mi mie să-l binecuvântez:

-Blagosloviți, părinte M. Sunt plin de lene. Tu ai lene?

-Am părinte.

-Nu cred. Eu cred că n-ai lene puțină.

-Nu am, părinte, puțină.

-Fiule, ține minte că cel ce se prihănește pe sine în tot locul are odihnă.

Poate aceste îmbinări de sensuri, unora ar părea ciudate, dar părintele le folosea dinadins, urmărind ca prin cuvinte simple să ne dea un cuvânt de folos raportându-se la nivelul nostru de înțelegere duhovnicească.

Iar obiceiul său de a se ocărî și a se numi leneș, păcătos, etc. și mai ales că cerea să-l binecuvântez eu, ceea ce nu mi se cuvinea, mi-au dat să înțeleg că părintele căuta pe orice cale să învățăm că singura cale a cunoașterii de sine este recunoașterea cu sinceritate a neputințelor noastre (ocara de sine).

Uneori părintele ne spunea și acestea: “Smerenia arde pe draci, fiule, nici postul, nici rugăciunea, nici o altă nevoință nu e urâtă de draci ca nevoința aceea de a-și învăța omul mintea de-a se prihăni pe sine.”

Iar dacă noi ne certam cu cineva, ne spunea: Spune doar atât, Iartă-mă! Și mai mult nu. Nu vă îndreptăți, ci atât să spuneți. Am greșit, iartă-mă! Ce este mai mult e de la draci! Dacă stați jos cu mintea, nu cădeți. Cum va-ți înălțat, gata ați căzut.”

Părintele înțelesese că actul de a te dezvinovăți trădează în sufletul omului existența unor cugete de părere de sine, ce le mai numea părintele și înălțări ale minții și astfel încerca să ne facă să înțelegem că trebuie să-ne asumăm toate învinuirile ce ne sunt aduse, pentru ca pacea să domnească din nou în noi și între noi și cel ce ne învinuia.

     Această lucrare duhovnicească părintele a vrut să mi-o contureze mai bine istorisindu-ne adesea întâmplări din Patericul Egiptean. Una din aceste istorioare, ce ne-a spus-o, o voi aminti aici.

     Se spune la Pateric că avva Zosima avea în lavră un diacon anume care avea unele bănuieli asupra lui. Deci aceste bănuieli îi născuse diaconului o purtare rea față de avva Zosima.

     Bătrânul văzând acestea l-a întrebat pe diacon pricina mâhnirii sale. Atunci diaconul a început să-l învinovățească de multe lucruri.

     Avva Zosima neștiindu-se vinovat a început să se dezvinovățească, dar diaconul, din păcate, a rămas în continuare crezând gândurilor sale.

     Avva Zosima atunci ducându-se la chilia sa a început să se cerceteze cu de-amănuntul, dacă nu cumva făcuse ceea ce de care fusese învinuit. Și stând așa și gândindu-se și-a adus aminte de cuvinele lui avva Pimen: “Cel ce se prihănește pe sine în tot locul află odihnă” și s-a întors către chilia diaconului, zicând în sinea lui “Diaconul din dragoste mi-a spus toate acelea, pentru a mă îndrepta, iar eu uitând că acele fapte de care mă învinuia erau ale mele, m-am îndreptățit”

     Deci ajungând în fața diaconului, a căzut în genunchi și și-a cerut iertare. Atunci diaconul umilindu-se a căzut și el în genunchi, cerând și el iertare. Și astfel cei doi s-au împăcat.

Părintele nu era, să spun sincer, atent numai în a da sfaturi referitoare la modul cum ar trebui să ne smerim, ci căuta să vadă, în orice conversație, dacă noi am asimilat sfaturile lui.

Mi-aduc aminte că odată m-a întrebat:

-Ești vrednic să te împărtășești?

-Nu prea.

-Nu se spune așa, fiule, “nu prea”, ci nu sunt, că oricâte am face, nevrednici suntem.

Părintele era atent la toate cuvintele ce i le spuneam noi. Le cântărea să vadă spre ce patimă înclină cuvântul, spre laudă de sine, sau spre prihănirea de sine.

Odată, un părinte ce era de rând la bucătărie a fost întrebat de părintele:

- Ce ești, bucătar?

- Da. Părinte, sunt șef bucătar.

- Fiule, între voi să nu fie șef, ci cel mai mare să fie slujitorul tuturor, ca cei începători văzând dragostea și smerenia voastră să se folosească.

Altădată fiind în biserică, m-a auzit cântând mai tare și mi-a zis: “Fiule, decât să cânți cu mândrie, mai bine nu cânți.”

     Și pe mirenii ce veneau la el îi încerca să vadă dacă au darul smeritei cugetări căci spunea că ea este începutul pocăinței.

     Când venea cineva îl lăua spunându-i cuvinte simple de laudă: “Domnul primar, ați vrea să fiți primar, aveți și prezență și experiență”. Părintele știa că una din dorințele nesăbuite ale omului contemporan este aceea de a deține funcții înalte pentru a avea putere și bani câți de mulți și de aceea prin această întrebare părintele proba gândurile interlocutorilor pentru a vedea ce părere au ei față de situația în care sunt și ce dorințe de viitor.

     Mi-aduc aminte că venise cineva și părintele la fel i-a spus:

     -A, domnul primar!

     -Nu sunt părinte primar.

     -Dar ai vrea să fi? Să știi că ai prezență și experiență.

     -Aș vrea.

     -Bă, nu funcția te mântuiește cu cât ai o răspundere mai mare cu atât riscul de a greși lui Dumnezeu este mai mare. Mulțumește-I lui Dumnezeu pentru tot ce ai că știe El ce ți se cuvine și zi: “Doamne, dă-mi ce pot să duc eu, nu ce vreau eu, ce vrei Tu cu mine fă.”

      Într-adevăr, mulți din mândrie se vedeau vrednici de trepte înalte și pe aceștia îi smerea părintele.

      Alteori, pe noi călugării ne încerca spunându-ne: “A, părintele M, cel care se roagă ca para de foc, când mă uit de aici la el la chilie văd un stâlp de foc până la cer și îmi zic: A, e părintele M la rugăciune. Părinte cred că ești plin de fapte bune, să-mi dai și mie.”

      Dacă noi nu știam cu ce scop folosea acestea ni se păreau niște banalități, dar părintele le folosea dinadins pentru a vedea dacă noi primim lauda ca ocară și ocara ca laudă.

La călugăria mea părintele mi-a spus: Se spune că un frate citise la Faptele Apostolilor că omul trebuie să fie mort pentru lume și nu înțelegea cuvântul acesta. Atunci, s-a dus la Sf. Antonie, și l-a întrebat despre aceasta. Iar sfântul l-a trimis pe frate să se ducă în cimitir și să laude morții până seara, apoi să se întoarcă la chilia lui. Fratele făcând așa, s-a întors, și sfântul l-a trimis a doua zi să-i ocărască. Făcând și aceasta s-a întors la chilie, iar sfântul i-a zis: E, fiule, când i-ai lăudat pe morți, ți-au răspuns? Nu. Dar când i-ai ocărât? Fratele și de data aceasta i-a răspuns că nu. Ei, așa să fii și tu ca morții. Când te laudă cineva să nu te înalți cu mintea, și când te ocărește să nu te tulburi. Atunci înseamnă că ești mort lumii.

      Același lucru încerca părintele să-l facă și cu noi încât acum ne lăuda, acum ne ocăra ca să vadă cum reacționăm și văzând reacția noastră să observe și ce boală sufletească avem pentru a ne-o putea vindeca.

      Mi-aduc aminte că uneori ne ocăra zicându-ne: “Nu sunteți buni de nimic, spuneți-mi, sunteți buni de ceva?” Noi, din părere de sine îi spuneam: “Părinte, poate om fi și noi buni de ceva.” Așa vedea patima mândriei din noi și așa părintele ne cunoștea războiul nostru și patima ce era ascunsă în cugetele noastre.

      Dar dacă noi îi răspundeam: “Așa este părinte, nu sunt”, arăta cât de cât că am învățat că împotriva părerii de sine și a laudei e bună ocara de sine ca ele să plece din cugetele noastre.

 

 Început paginăÎnceput articolArticol anteriorArticol următor+1
 


Necârtitor și plin de răbdare
 

Cârtirea face pe om nesupus, spunea părintele. Dacă i se poruncește unui astfel de om ceva, el murmură, iar dacă acesta lucrează ceva pentru obște, cu lenevie o face. El întotdeauna se împotrivește și se răzvrătește pe alții zicând: “Pentru ce așa? De ce trebuie să fac eu acest lucru? De ce să nu-l facă altul?

Cârtitorul se bucură de odihnă, iar la osteneală se mâhnește, la mese se veselește și când postește se întristează.

Dacă îl va scula cineva la rugăciune, se mânie, dacă îl va chema la priveghere, spune că-l doare burta. Dacă îl vei povățui, nu te ascultă. Niciodată nu face vreun lucru, de nu va fi un altul care să-l împingă.

Părintele, știind cât de rău aduce acest păcat al cârtirii în obștea mănăstirii, a încercat, prin exemplul personal și prin sfaturi, să-l înlăture din inimile ucenicilor săi.

Mi-aduc aminte cum un frate avea mai multe ascultări și nu le putea face pe toate desăvârșit. Deși supărat, s-a dus la părintele cârtind în sinea lui și spunându-i necazul. Părintele atâta i-a spus: Ce, îți sunt grele cununile?; Ai mai multe ascultări, ai și mai multe cununi. Fiule învață să fii toate tuturor. Și fratele s-a liniștit.

Altădată m-a rugat părintele să-i aduc lemne mai groase de la magazia de lemne a arhondaricului, căci plecând noaptea ele ardeau mai greu și țineau soba caldă pentru mai mult timp.

Deci ducându-mă, am dat de arhondari care văzându-mă că iau numai lemne groase, m-au certat. Eu atunci m-am dus și i-am spus părintelui. Și ce credeți că m-a sfătuit? S-a smerit părintele, care era mai bătrân, în locul arhondarilor, care erau niște copii, ce veniseră și ei de o zi în mânăstire și mi-a zis: “Fiule, lasă că-i mai bună pacea, ia cum spun ei, că eu pot să rabd și așa.”

     Odată m-a rugat să-i fac focul, el fiind bolnav și neputându-se ridica din pat. Eu am băgat lemne în sobă și, uitând să închid o tavă specială pe care o avea soba pentru ca hornul să tragă mai bine, tot fumul a intrat în casă.

     Părintele, poate era firesc să mă certe, dar ce m-a uimit, el a fost atât de calm și cu toate că era casa plină de fum, încât abia se mai vedea, el nu mi-a spus nimic, nu a cârtit, ci a răbdat până am aerisit chilia.

Altădată eu nu mă împăcam cu un frate și trecând adesea pe lângă el și spunându-i “blagosloviți”, el nu-mi răspundea. Eu atunci i-am spus părintelui ca să se roage pentru noi, iar părintele mi-a spus: “Fiule, spune doar atât, blagosloviți, iertați, și dacă nu-ți răspunde e păcatul lui. Nu cârti dacă nu te bagă în seamă.”

Odată, un frate, după ce a terminat o ascultare și, cârtind, se certase cu șeful ascultării i-a spus părintelui. Părintele i-a răspuns: “Fiule, ai pierdut toată osteneala; nu fi certăreț, ci blând și răbdător!”

Altădată, un frate a fost dat în ascultare cu mai mulți părinți. Aici s-au împărțit lucrările între ei de către șeful ascultării. Din păcate, șeful a ales lucrul cel mai ușor, iar fratele văzând aceasta a cârtit în sinea lui și ducându-se la părinte i-a spus. Părintele atât i-a spus: Fiule, nu fugi de greu. Unde este greu acolo este și cununa mai mare.

Însăși viața sa de 54 de ani în mânăstire ne-a dat de înțeles că părintele nu putea fi bănuit de nerăbdare sau de cârtire.

În anul 1944 când a ajuns la Frăsinei și i-a spus părintelui stareț de atunci, Simeon Combei, că vrea să devină călugăr și să rămână aici, acesta l-a trimis într-un dormitor comun împreună cu muncitorii mânăstirii ca să stea. Și timp de trei luni l-a pus la toate ascultările mânăstirii nespunându-i nimic dacă este primit ori nu în Sf. Mânăstire. Aceasta părintele stareț a făcut-o pentru a se convinge dacă părintele este hotărât să urmeze această cale de mântuire.

Părintele a răbdat toată perioada aceea necârtind, ci supunându-se întru totul. Această supunere arată și ascultarea ce o avea de atunci în sufletul său nu numai răbdarea.

Apoi au urmat celelalte ascultări: la metoc, la oi, la vaci, care au dovedit din plin răbdarea sa și necârtirea.

În anul 1968 își rupe piciorul cu care stă în ghips o perioadă lungă de timp. Acest accident îi va da dureri în continuare pe care le va răbda fără cârtire. În 1989 îi slăbește vederea și este obligat să facă operație la ochi, îi slăbește și auzul care îl face să poarte proteză la urechea dreaptă.

Zilele în șir state în picioare în timpul slujbelor ce le oficia ori în timpul ascultărilor ca ajutor de econom și econom, nopțile nedormite și petrecute în marea lor parte pe scaunul mașinii i-au dat alte două boli: ulcer cronic la amândouă picioarele și spondiloză dorsală.

La vârsta de 77 de ani aceste ulcerații îi puroiau încât, când venea de la Sf. Maslu, ciorapii părintelui erau uzi, iar pe picioare se vedeau rănile deschise. Picioarele îi erau așa de umflate încât a trebuit să-și facă încălțăminte pe comandă. Dar cu toate acestea niciodată noi nu l-am auzit cârtind că nu vede, că nu aude, că-l dor picioarele sau șoldul. Își purta suferința cu bărbăție și răbdare.

Odată, când m-am dus la el, l-am auzit gemând de durere și după ce am bătut și am intrat în chilia părintelui el a tăcut și și-a luat aceeași înfățișare de bună dispoziție, glumind cu mine și zicându-mi:

-A, părintele care se roagă pentru mine! Blagosloviți!

-Părinte, binecuvântați sfinția voastră că sunteți mai bătrân.

-Domnul.

-Vă doare ceva?

-Ce să faci, fiule, am și eu o mică cunună de purtat. De, dacă am picioare! Dacă nu le aveam, nu mă dureau! Fiule, și pe cele rele și pe cele bune să le primim ca din mâna lui Dumnezeu.

 

 Început paginăÎnceput articolArticol anteriorArticol următor+1
 


Milostiv și ctitor de biserici

 

La chilie ucenicii îi mai aduceau unele daruri care constau din fructe sau alimente. Părintele gusta puțin din fiecare, apoi mi le dădea să le dau de pomană la părinții și frații din mănăstire.

Alte alimente, să spun sincer, se mai stricau, căci părintele uita de ele. Și cu toate că erau vrednice de a fi poftite, părintele parcă nici nu le vedea. Astfel eu eram nevoit, cu părere de rău că nu le-am mâncat eu, să le arunc.

Într-o zi, când încercam să mai dau din prinoasele ce le primise părintele, adică brânză la părinții: Arsenie ierodiaconul, Filaret monahul, Vichentie monahul, Alexie monahul, Ioil monahul, și alte alimente la paznici ori la muncitorii Sf. Mânăstiri ori la frați m-am întrebat în sinea mea de ce oare părintele primește aceste prinoase de la ucenicii săi dacă totuși nu le mănâncă. Și nu am terminat bine gândul acesta că părintele m-a strâns de mână și zgâlțâindu-mă ușor mi-a zis: “Bă, se spunea despre avva Menon că la început nu voia să ia de la nimeni nimic. Și de aceea, cei ce aduceau câte ceva se duceau mâhniți că nu lua. Iar alții veneau la el voind să ia ca de la un bătrân mare și nu avea ce să le dea lor și plecau și ei mâhniți. Și zicea bătrânul: “Ce voi face? Fiindcă se întristează și cei ce aduc și cei ce vor să ia? E mai de folos aceasta: De va aduce cineva, să iau, și de va cere cineva, să-i dau”. Și așa făcând s-a odihnit și pe toți îi umplea de încredințare.”

De atunci nu m-am mai mirat de lucrarea părintelui căci într-adevăr părintele era doar un mijlocitor, lua de la oamenii cu situații bune și dădea la oamenii amărâți ce nu aveau ce mânca.

Mi-aduc aminte că părintele, deoarece noaptea făcea Sf. Maslu, ziua după ora 12, când se servea masa îmi spunea:

-Fiule, iartă-mă, vino mai târziu, pe la ora 5, când voi pleca din nou la Sf. Maslu, că am curaj să dorm și eu puțin! După care, eu ieșind, închidea ușa și se întindea în pat spre a se odihni. Dar ce, credeți că putea?

Până la ora 5 veneau cerșetorii și îi băteau în ușă încât adeseori era nevoit să se trezească și să le dea câte ceva. La ora 5 eu veneam și părintele îmi spunea: Fiule, n-am reușit să închid și eu un ochi, bat ca la grajd! De, merit, dacă n-am lene puțină! Să te rogi pentru mine să scap de ea.

Acestea știind că nu s-au întâmplat numai în acea zi și gândindu-mă că părintele pe lângă că era bolnav, având și o vârstă de 77 de ani mai trebuia să-i rabde și pe acești cerșetori, am luat următoarea inițiativă zicându-i: “Părinte, haide să vă pun o yală la prima ușă și să o încui ca să vă puteți odihni câteva ore între 1 și 5.”

Ce credeți că mi-a spus: “Fiule, noi trăim aici ca în sânul lui Avraam, avem unde dormi, mâncăm bine, dar aceștia vin atâția kilometri până aici că nu au ce mânca sau nu au unde să-și plece capul și eu să le închid ușa? Dacă vrei să-ți închid și eu ușile Împărăției Cerurilor, închide ușa, dacă nu, atunci lasă-i să vină că Domnul a spus: “Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui”.”

De atunci nu am mai încercat să-i opresc pe cerșetori și părintele le dădea bani și alimente.

Mi-a dat și mie să-i dau unui om din Alba Iulia 1.000.000 de lei și la un altul din Curtea de Argeș la fel.

Altădată, un frate i-a spălat niște rufe părintelui și i le-a pus pe culme să se usuce. Cineva i le-a luat și fratele i-a spus părintelui întâmplarea vestindu-i și cine era hoțul.

Știți ce i-a spus părintele: Fiule, lasă să fie milostenia noastră, nu i le mai cere înapoi. Că, dacă tu dai, și Dumnezeu îți dă ție.”

     Pentru mânăstire cumpăra pâine de Sibiu, cartofi, brânză de oaie, vin. Ajuta și pe mulți preoți cu bani, încerca să-i mulțumească pe toți.

Noaptea pentru dânsul era zi, căci adesea mergea pentru a oficia taina Sf. Maslu, la bisericile în construcție, unde preoții îi solicitau sprijinul. Astfel se ducea la Pitești, Sibiu, Făgăraș, Baia Mare. Multă lume, cunoscându-l, îl rugau să facă și la ei acasă Sf. Maslu încât părintele nu îi refuza.

Unii însă nu vedeau în această activitate a părintelui o lucrare mântuitoare, ci chiar îl judecau punând mântuirea părintelui la îndoială.

Deoarece părintele săvârșea adesea Taina Sf. Maslu era asaltat de credincioși ce îi dădeau pomelnice cu sume de bani considerabile, ceea ce dădea impresia acestor clevetitori că părintele era un “iubitor de arginți”. Deci eu văzând acestea am luat îndrăzneala de a-l întreba referitor la acest lucru:

-Părinte, dar ce părere aveți că unii vă pun la îndoială mântuirea?

-Fiule, ursul merge, iar câinii latră.

Acest răspuns simplu mi-a dat de înțeles că părintele făcea aceste lucruri cu responsabilitate, fiind foarte conștient de ceea ce face și că nu vroia să-mi destăinuie lucrarea sa. 

Ce făcea totuși cu banii? Lămurirea definitivă asupra acestei activități a părintelui am avut-o într-o zi când făcându-i curat în chilie am găsit printre multe hârtii uitate parcă dinadins o mulțime de chitanțe ce dovedeau ajutorul financiar dat la construirea multor biserici. Pe lângă acestea am găsit și o cerere făcută de părintele Achim Băcilă Presfințitului Mitropolit Antonie Plămădeală prin care cerea binecuvântarea arhierească de a-l chema pe părintele Lavrentie la Sf. Taină a Sf. Maslu în parohia sa, Mihai Viteazul, pe care a și primit-o.

În această cerere se arată că până în anul 1998 părintele a donat acestei biserici o sumă de 50 de milioane.

Întocându-mă la chitanțele amintite și la biserica din Parohia Mihai Viteazul suma donată în perioada 1999-2002 este de 162 de milioane.

Părintele a contribuit cu sume de bani, pe care nu le voi mai enumera, și la construcția altor biserici cum ar fi: biserica din comuna Danciu, județul Vâlcea, biserica din parohia orașului Victoria, schitul Acoperământul Maicii Domnului, biserica din Parohia Ostroveni, Rm. Vâlcea, biserica din Parohia Mihai Viteazul din Sibiu, biserica din Parohia Sf. Ilie din Baia Mare, biserica din Parohia Lunca Jiului, biserica Sf. Constantin și Elena din Sibiu, biserica din parohia Gâvanu din Pitești, biserica din Parohia Ștrand din Sibiu, catedrala ortodoxă cu hramul Sf. Ioan Botezătorul din Sibiu, biserica spitalului militar din Sibiu și multe altele.

Preoții acestor biserici pot da mărturie de tot sprijinul financiar dat de părintele.

Aș vrea să mai fac încă o singură remarcă și anume:

Părintele nu se ducea la oricine, ci numai la anumiți preoți.

Mi-aduc aminte, odată, un viețuitor din Sf. Mânăstire, care avea un băiat preot de mir, m-a rugat să-l rog pe părintele să meargă la Sf. Maslu, la biserica fiului său, ca să strângă bani pentru a o picta.

Eu am mijlocit, dar părintele mi-a spus: “Fiule, știu că preotul acesta nu ține posturile, am mai fost o dată la el. Nu mă duc. Eu, mă duc și eu la cine știu că ține cât de cât rânduielile bisericii.

 

 Început paginăÎnceput articolArticol anteriorArticol următor+1
 


Iubitor al statorniciei

 

       După cum părintele îmi spunea, nestatornicia apare din cauza lipsei de răbdare. Și într-adevăr așa este, căci omul răbdător în necazuri se bucură, în nevoi sporește, în ispite se veselește și este gata spre ascultare cu îndelunga lui răbdare, este împodobit în dragoste, este desăvârșit, când este ocărât binecuvântează, în gâlceavă face pace, în ascultări este supus, în chinovia frățimii este blând și plăcut la sfat, poartă de grijă celor bolnavi și este grabnic întru ajutorarea celor în necaz.

       Deci, într-adevăr, cine a câștigat răbdarea a câștigat și virtutea statorniciei.

       După părerea părintelui, fratele începător trece prin trei etape pentru ca la sfârșit să câștige statornicia și răbdarea, cele două virtuți ce el le considera necesare oricărui călugăr.

Astfel, prima perioadă, o numea a evlaviei, în care fratele intră în obștea Sf. Mănăstiri îi vede pe toți părinții și frații sfinți, ceea ce îi dă o neîndrăzneală și o smerenie bună încât își face ascultările cu dragoste, neosândind și nejudecând pe nimeni.

A doua perioadă, o numea a transformărilor, în care fratele începe să cunoască mai de aproape pe viețuitorii acelei obști și prin ispita vrăjmașului diavol, începe să le vadă și neputințele lor firești. El, atunci, uitând să-și privească păcatele sale începe să cârtească, să judece pe conviețuitorii lui și chiar să-i osândească. De acum, spunea părintele, apare gândul nestatorniciei, crezând că în alt loc vei găsi ceva mai bun. Dar boala, de fapt este în acel frate, căci a pierdut evlavia față de ceilalți și a uitat să se osândească pe sine și așa a căzut în părere de sine.

Iar ultima perioadă este aceea în care apare adevărata sporire duhovnicească, când acel frate a învățat să poarte sarcina celorlalți, să își vadă păcatele sale și să nu ia seama la păcatele altora.

Iar după această perioadă, după cum zicea părintele, apare statornicia, iar împreună cu ea virtutea răbdării. De aceea, pe toți ucenicii îi sfătuia, nu numai prin viața sa, care era un exemplu de statornicie, ci și prin sfaturi, să urmeze această faptă bună.

Astfel, ucenicii, privind viața părintelui, petrecută în Sf. Mănăstire, se foloseau și îndemnau pe sine la aceeași nevoință.

Trecerea sa prin toate ascultările obștei suportând cu seninătate toate greutățile ce i le-au adus, statornicia părintelui dovedită în anul 1960, prin neplecarea din Sf. Mănăstire în urma decretului 410-1959, precum și suportarea tuturor schimbărilor ce au urmat după aceea: intrarea femeilor în mănăstire, schimbarea stareților, au fost ca o predică vie, ce dovedea din plin virtutea statorniciei ce o deținea.

Deci numai această scurtă privire asupra vieții părintelui era de ajuns ca ucenicii să se îndemne la aceeași virtute. Dar părintele nu se oprea aici ci îi îndemna zi de zi și cu sfaturi precum: “Fiilor, apa trece, pietrele rămân”, “Aici să vă rămână moaștele”.

Prin aceste cuvinte simple vroia să-și facă ucenicii să înțeleagă că necazurile și ispitele vin, căci fără de ele nu ne mântuim, însă după ce ele trec adevărații călugări rămân neclintiți, continuându-și ale lor nevoințe.

Alte sfaturi ale părintelui le voi prezenta în continuare spre a contura această latură bună ce o avea.

Mi-aduc aminte că a plecat un ieromonah de la Sf. Mănăstire în Sf. Munte și părintele era tare supărat. Când m-am dus la el mi-a spus: Să nu se pună musca pe tine. Când s-o pune, să-mi spui, ca s-o alungăm. Părintele numea “musca” pe diavol. Uite, au pus în el toate darurile și precum vaca, după ce o mulgi, îți dă peste găleata cu lapte așa și el, a vărsat toată osteneala altora și a plecat. Mie nu-mi plac trăistarii, ce crezi că cu aceștia înfloresc mănăstirile noastre? Spune-mi: cât o să stea și acolo? și apoi se va întoarce!”

     Altădată, un frate a vrut să plece la Ierusalim și părintele i-a spus: “Te duci usturoi și ceapă și tot usturoi și ceapă te întorci, mai bine stai și te duci la Ierusalimul ceresc.”

Părintele numea usturoi patima mâniei și ceapă, semeția, mândria.

     Altădată un frate voia să plece din mânăstire în Sf. Munte iar părintele i-a spus: “Mie nu-mi plac cei care umblă din mânăstire în mânăstire. Sunt precum copacii care îi scoți din rădăcini și îi sădești în alt loc. Adică nu mai fac roade. Tu ce crezi că Sf. Calinic a făcut mânăstirea asta cu trăistari ca tine?” Trăistari, părintele îi numea pe cei nestatornici.

     Altădată, era un frate ce tot inventa dureri de dinți pentru a lua câte o binecuvântare de la părinte pentru a pleca în oraș. Părintele, dându-și seama, i-a spus următoarele: “Mie nu-mi place să te tot duci prin oraș, căci monahul este în lume ca peștele pe uscat.”

     Părinții și frații, uneori, se duceau în pustie, într-un loc ce se numește “Coșurile”. Și eu aș fi vrut să mă duc și i-am zis părintelui, iar el mi-a răspuns: “Fiule, stai aici și în timpul ăla pe care îl făceai pe drum mai bine citești la Psaltire.”

      Mi-aduc aminte că îmi apăruse apă la genunchi și eu m-am dus la un părinte ce se pricepea la medicină și l-am întrebat: Ce să fac părinte, am apă la genunchi? -Du-te la doctor că e grav și să nu apară complicații. Eu, auzind așa m-am dus la părintele Lavrentie să-mi dea blagoslovenie să mă duc la spital. Și părintele mi-a spus: “Dumnezeu e doctorul, fă metanii și îți trece. Uite, fă câte 50 pe zi.” Și ce credeți? După un timp apa s-a dus. Apoi, mi-a apărut o infecție la mână, la care părintele la fel mi-a spus și așa am scăpat și de ea.

      Alt sfat a fost acesta: Să taie lemne pe tine dar de aici să nu pleci! Uite și eu sunt aici din 1944 și cu timpul te obișnuiești cu ascultările, începi să-i cunoști pe toți din mânăstire încât știi să te porți cu ei în așa fel încât să treci pe lângă ei fără să fii vătămat sufletește de neputințele lor.”

 

 Început paginăÎnceput articolArticol anteriorArticol următor+1
 


Iubitor al rugăciunii

 

Rugăciunea este însoțirea și unirea omului cu Dumnezeu după Sf. Ioan Scăraru. Iar Sf. Ioan Damaschin spune că rugăciunea e înălțarea minții spre Dumnezeu. Iar Sf. Diodoh al Foticeei spune că rugăciunea îi reamintește inimii ceea ce nu ar fi trebuit să uite niciodată pomenirea neîncetată a lui Dumnezeu, pe care ea o manifestă și o întreține.

Iar părintele Lavrentie o numea hrana sufletului sau televizor duhovnicesc prin care poți vedea pe Dumnezeu. Mi-aduc aminte că venise un tânăr la părintele, ce se plângea că nu mai poate scăpa de obișnuința de a se uita noapte de noapte la televizor și îi cerea sfatul cum să facă să scape de această patimă. Părintele doar atât i-a spus: “Uită-te la televizorul duhovnicesc care e inima ta și acolo roagă-te folosind rugăciunea din Ceaslov, iar dacă nu-ți place canalul acesta îți recomand alt canal și o altă emisiune ce e bine vizionată la 12 noaptea și anume: să citești la psaltire câte o catismă și te asigur că vei scăpa de acest obicei de-a pierde timpul noapte de noapte în zadar.”

Mie, când plecam la ascultare, îmi spunea părintele: Vezi că văd tot ce faci, prin satelit! Mintea să se roage și mâinile să lucreze.”

Părintele nu era mulțumit, ca ucenic al său, să mă rog doar la orele fixe, dedicate pravilei, ci el cerea o prezență continuă a lui Dumnezeu în mintea mea, iar către această prezență mintea să se roage cu suspinuri negrăite. Pe lângă această practică părintele vedea ca un început duhovnicesc evlavia față de duhovnic, apoi statornicia, canonul, pravila făcută zilnic și nu în grabă ci încet chiar insistând să se repete unele rugăciuni ce le facem cu mintea împrăștiată.

Parcă îl aud cum îmi spunea adesea: “Fiule, nu ai făcut într-o zi canonul, ești dezarmat și poți să ai ispite, iar dacă îl faci, fă-l cu atenție, ca nu cumva să ți-l cearnă dracul.”

Prima condiție ce mi-o pretindea era să-mi îndeplinesc canonul. Canonul ce-l cerea ucenicilor nu era greu de îndeplinit, căci părintele îl dădea fiecăruia după puterile lui. Unui călugăr i-a zis: “Fiule, monahul trebuie să doarmă 3 ore pe noapte, să facă 300 de metanii și 400 de închinăciuni. O noapte să doarmă pe scaun și una întins. Iar rugăciunea lui Iisus, 100 de rugăciuni dimineața, 100 la ora 12 și 100 seara.”

Această rânduială cred că a fost cea mai aspră ce am auzit-o vreodată dată unui ucenic. Dar, probabil, părintele știa că acela o putea duce. Altuia îi spunea să doarmă 7 ore și să facă 200 de metanii și 300 de închinăciuni.

A doua grijă a părintelui era inițierea ucenicului în rugăciunile liturgice. Astfel, a doua condiție era ca eu să nu lipsesc de la slujbele bisericii: Vecernia, Pavecernița, Acatistul, Ceasurile și Sf. Liturghie, dar dacă se întâmpla dintr-o pricină binecuvântată trebuia să i-o spun și mă ierta.

Mi-aduc aminte că eu am ieșit odată din timpul pavecerniței să dau la porci și părintele, văzându-mă, căci era pe bancă, m-a chemat și mi-a spus o istorioară din viața Sf. Pahomie. Cum un călugăr ieșea mereu din biserică și fiind certat de starețul său nu se îndrepta. Atunci, starețul acesta s-a dus la Sf. Pahomie și i-a spus. Iar Sfântul venind s-a rugat ca să i se deschidă ochii starețului să vadă duhovnicește. Și așa, cu ajutorul lui Dumnezeu au văzut amândoi cum un drac îl apuca pe fratele de mână și îl trăgea afară din biserică. Atunci, Sfântul ducându-se la frate l-a lovit cu toiagul său și dracul a fugit. Certând și pe frate, de atunci nu a mai ieșit niciodată din biserică.

Această istorioară mi-a dat de înțeles că altădată să nu mai ies în timpul slujbei, căci cu timpul, se poate face obicei și cu greu îl mai poți înlătura.

O altă condiție era starea cu evlavie în biserică.

Părintele îmi spunea adesea că: Ai intrat în biserică, ai intrat în cer. Nu te mai uiți cine intră și cine iese, nici nu te gândești la lucruri deșarte, ci mintea să o ai la slujbă. Iubea să stai la strană și să cânți chiar dacă nu aveai voce sau ureche muzicală. Adesea îmi povestea  și de Sf. Cucuzel și zicea să cânți ca să slăvești pe Dumnezeu ca și El să te slăvească pe tine.

Din biserică nu era de acord să ieși în timpul slujbelor, cum am mai spus, să pomenești afară pomelnicele, nici gând. În timpul slujbelor nu spovedea, iar în timpul Sf. Liturghii nu vorbea deloc și ne îndemna să ne închinăm adeseori. Unii părinți mai vorbeau, dar părintele tăcea și pomenea. Mi-aduc aminte că odată l-am rugat pe părinte să-mi facă molitfă de spovedanie și era în timpul Utreniei și mi-a spus: “Fiule, după slujbă, căci cum ai intrat în biserică, în ceruri ai intrat, toate după slujbă să le lași, gândul tău să fie numai la Dumnezeu.” Dacă venea cineva ca să vorbească cu dânsul în timpul slujbei, nu vorbea cu el, ci îi spunea: “După slujbă, nu e nici o grabă!”

A treia condiție era ca el, ca duhovnic, să se roage pentru toți ucenicii lui.

Astfel am avut ocazia să-i observ cât de cât rânduiala rugăciunii. În fiecare dimineață făcea Acatistul Maicii Domnului cu Rugăciunea Dimineții. Aprindea toate trei candelele: una la Maica Domnului, una la Mântuitorul și una la Sf. Ierarh Calinic și trei lumânări în numele Sf. Treimi, înaintea icoanei Sf. Treimi.

Pe lângă acest acatist făcea și acatistul zilei; luni al Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil, marți al Sf. Ioan Botezătorul, miercuri al Sf. Ierarh Calinic, joi al Sf. Apostoli și al Sf. Nicolae, vineri al Sf. Cruci, sâmbătă al tuturor puterilor cerești și toți sfinții, iar dumunică al Sf. Treimi.

Când pleca în călătorie mă punea, dacă el nu făcea, să fac pentru dânsul Acatistul Sf. Mina. Canonul îl făcea, dar numai închinăciuni și pe acelea de pe pat, că nu putea să stea în picioare.

Pomelnicele sale de la chilie le pomenea de obicei după Utrenie, înainte Sf. Liturghii, după ce își făcea rugăciunile de dimineață și Acatistul și după masă. Îmi mai dădea și mie să pomenesc și îmi zicea: “Pomenește și vei deveni ctitor de biserici!” pentru că banii de pe pomelnice îi dăduse la biserici. La ora 13 se odihnea pentru că noaptea iar pleca la Sf. Maslu, după Vecernie, până la 1 noaptea, uneori stând până la 2, când venea la Utrenie cu toate că nu se odihnise până la acea oră. Și rugăciunea lui Iisus o spunea când era pe drum, în mașină. Seara citea toate Canoanele și Paraclisul Maicii Domnului.

            Iar ultima condiție, ce am văzut că o punea părintele celor ce veneau pentru tămăduire ori pentru rezolvarea unor probleme familiare sau de serviciu, era respectarea întru totul a sfaturilor lui, ca efectul să fie cel așteptat.

Mi-aduc aminte că odată a venit o femeie ce nu se înțelegea cu bărbatul său și, spunându-i părintelui necazul său, părintele i-a zis: “Femeie, eu mă rog, dar trebuie să faci și tu ceva, să asculți ce-ți spun: Să te duci acasă și să spui soțului tău iartă-mă bărbate, atât. Și de fiecare dată când se pornește spre mânie, atât să-i spui: iartă-mă! Și femeia cu rugăciunile părintelui și făcând și ea ascultare a început să se împace cu soțul până când a uitat să zică cuvântul: iartă-mă!

      Altădată, a venit un om, din Rm. Vâlcea, cu copilul bolnav la părintele, iar omul, după ce i-a spus părintelui necazul, aștepta vreo minune instantanee, așa ca la circ. Dar părintele nu era magician, ca să-l vindece pe copil așa dintr-odată, așa că l-a întrebat: -Mă nene, ții posturile de peste an, cele 4 posturi? Miercurea și vinerea postești? -Nu părinte, dar faceți o minune ca să-mi vindecați copilul. Că așa vă laudă lumea, că faceți minuni!

      -Mă nene, mă, du-te și ține posturile și dacă faci ce-ți spun mai vii și mai vorbim. Și apoi părintele a plecat în chilie.

      Acel om, din Rm. Vâlcea, a plecat și a ținut posturile un an de zile și copilul i s-a făcut sănătos. În al doilea an nu le-a mai ținut văzând că i s-a însănătoșit copilul. Dar nici nu s-a terminat bine anul că din nou i s-a îmbolnăvit copilul și a venit din nou la părintele și părintele atât i-a spus: “Fiule, trebuie să faci și tu ceva pentru copilul tău. Ține posturile.
 

 Început paginăÎnceput articolArticol anterior
 


Sfătuitor și plin de umor

 

 Un frate îi mai făcea focul și mai lăsa ușa deschisă de la cameră crezând că se aprind mai repede lemnele. Dar fiind iarnă, părintelui îi era frig și l-a răbdat de trei ori dar a patra oară, când a lăsat ușa deschisă, i-a spus în așa fel ca fratele să nu se supere: “Fiule, închide ușa că intră țânțarii.”

Părintelui îi plăcea să te îndrepte cu cuvântul blând, iar alteori te mustra glumind.

Părintele era împotriva avorturilor. El credea că majoritatea necazurilor vin în urma păcatului acestuia. Așa că pe toți care veneau la dânsul îi întreba astfel:

-Ești căsătorit?

-Da.

-De câți ani?

-De cinci ani.

-Și câți copii ai?

-Un copil.

-Puțin, un copil în cinci ani. Ce ai făcut cu ceilalți? I-ai mâncat?

-M-am ferit de a-i naște.

-Cât îți dă Dumnezeu atâți să faci. E păcat și gândul acesta că nu vrei să faci copii, dar să mai și faci avorturi. Dacă acesta, pe care l-ai avortat, era un suflet ales prin care Dumnezeu voia să-ți mântuiască neamul tău?

Dacă mama poetului Mihai Eminescu nu voia să-l nască, nu îl mai aveam pe Eminescu.

Un copil este mai scump decât tot globul pentru că are suflet nemuritor. Dumnezeu pune sfletul în trupul copilului ca el să se mântuiască, să se bucure și el de rai și tu îl osândești, îl oprești de a se naște.

Să-i spui femeii că ea e holda lui Dumnezeu și dacă naște se aseamănă Maicii Domnului și de fiecare copil ce-l aduce pe lume îngerii din cer se bucură. Așa cum Fecioara Maria, când îngerul Gavriil i-a binevestit apropiata naștere a lui Hristos, a fost ascultătoare și supusă și i-a spus acestuia: “Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău”, așa să zică și ea lui Dumnezeu când rămâne însărcinată: “Iată, Doamne, roaba ta, voi naște copilul pe care mi l-ai dat Tu”. Așa să faceți, și vă va merge bine.

     Într-o zi m-am dus la ora 5 la părintele și când am intrat era un tânăr necunoscut, în cameră, iar părintele stătea pe pat și vorbea cu el.

     Părintele, cum m-a văzut, mi-a spus să-i dau 300.000 de lei și apoi acesta a plecat. Eu, nedumerindu-mă, pentru că părintele nu primea nici un cerșetor în chilie, l-am întrebat cine era și mi-a spus că tânărul a intrat buzna peste el și i-a cerut niște bani, căci avea nevoie să plătească energia electrică.

     Eu atunci revoltat i-am spus: -Da bine părinte, nu trebuia să-i dați. -Lasă, fiule, că dacă dăm, Dumnezeu ne dă și nouă. Sărăcia l-a făcut să facă așa ceva. Mai bine te-ai ruga pentru el decât să-l osândești. Dar n-a durat mult și iar a venit să ceară bani și părintele i-a dat din nou. A venit din nou, în acea zi, a treia oară, dar eu l-am dat afară, iar acesta s-a apucat să strige prin mânăstire.

     După aceea eu am luat geanta și cu părintele sprijinit de mâna mea am ajuns jos la mașina ce îl aștepta să-l ducă la un Sf. Maslu la biserica din parohia Mihai Viteazul. La un singur maslu, la care părintele venea, se câștigau pentru construirea bisericii 20.000.000 lei de la credincioșii ce veneau.

     L-am ajutat să se urce în mașină și cu toate că era foarte bolnav cu picioarele, părintele a început să glumească spunându-mi: “Ține bine, ține bine! Sunt bătrân și leneș. Ajută-mă să-mi ridic piciorul. Așa ca și cu viii, nu ca și cu morții.” Apoi m-a binecuvântat și mi-a mai zis: “Roagă-te pentru mine că ai putere multă în rugăciune.”

     A plecat dar n-a ajuns bine la poarta Sf. Mânăstiri că același cerșetor obraznic, a făcut semn mașinii, unde era părintele, să-l ducă și pe el până jos la biserica pentru femei și părintele a zis șoferului să oprească și să-l ia.

     Această întâmplare, pentru mine, a fost incredibilă și mi-a dovedit din plin răbdarea și dragostea părintelui față de orice om amărât.

*

Odată, eram paznic și părintele a venit pe la ora 4, cu fratele Dan, șoferul său, de la Sf. Maslu. Eu, deschizându-i poarta, a intrat în curte și, binecuvântându-mă, mi-a spus: Ce faci, fiule, pe căldura asta cu mănuși? Era iarnă și ger și eu i-am răspuns: “Ce să fac părinte dacă e frig?” Părintele mi-a zis: “Ce, ești femeie? Lasă, stai cu mâinile goale, să te călești puțin.”

Părintele fusese la tinerețea lui un om dintr-o bucată, îmi povestea că în 1947 a fost zăpadă multă la Frăsinei și a trebuit să plece cu părinții după lemne. Cu topoare și cu fierăstraie prelucrau lemnul și îl duceau cu boii, pe frigul acela, la mânăstire. Iar când se întâmpla să-i înghețe mâinile lua zăpadă și le freca până se încălzeau, dar mănuși nu purta. Deci pe semne același lucru vroia de la mine ca eu să mă învăț cu greul și să nu mai fug de el.

*

Odată, un frate l-a întrebat pe părintele dacă este de acord ca el să se facă schivnic. Părintele i-a spus că dacă se face să vorbească doar 7 cuvinte pe zi. Căci zicea că văzuse și dânsul “schivnici” care vorbeau într-una. Aceste șapte cuvinte nu erau altele decât: ”Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluiește-mă pe mine păcătosul.”

*

Un frate era de rând la bucătărie și părintele i-a spus: “Fiule, atât să vorbești la bucătărie, da și nu. Altceva nimic. Că tăcerea și liniștea sunt începutul rugăciunii.”

*

Odată, au venit niște baptiști la părintele și voiau să-l convingă că Maica Domnului nu trebuie cinstită, iar părintele le-a povestit despre o femeie ce făcuse Yoga și se îndrăcise. Dânsul spunea că dacă-i făcea Sf. Maslu, dracul din ea, când se rostea numele Maicii Domnului, zicea: “Nu mai zi, mă, că mă arde. Împărăteasa mă arde.”

      Dar aceștia nici după cele istorisite nu s-au lăsat convinși. Atunci, părintele le-a spus: ”Plecați de aici că voi sunteți mai răi ca dracii. Adică ei recunosc că Maica Domnului e Împărăteasă și că îi arde, dar voi nu.” Și nu a mai vorbit cu ei.

*

Odată, a venit un domn din America și i-a cerut sfatul ce să facă să-i meargă bine în afaceri și în familie. Părintele i-a zis: “Ține posturile de la cap la coadă. Duminica și în sărbători mergi la biserică. Nu înjura, nu drăcui și îți va merge bine.”

Dar acesta i-a spus: Părinte dar acolo este altă viață nu e ca aici. Nu pot să țin posturile că nici la biserică nu mă prea duc că lucrez și duminica.

Atunci părintele i-a zis: Bă, ce nu e Dumnezeu și aici și acolo și nu este aceeași Biserică Ortodoxă și aici și acolo? Adică cum e altfel? N-am ce discuta cu tine dacă nu ți măcar atâta lucru.

*

Un frate, după ce a terminat o ascultare și se certase cu șeful ascultării, i-a spus părintelui. Părintele i-a răspuns: “Fiule, ai pierdut toată osteneala, nu fi certăreț, ci blând.”

*

Odată, a venit șoferul părintelui la chilia sfințeniei sale. Aici, un alt ucenic dădea cu cremă pe picioarele părintelui, iar șoferul, văzându-i picioarele, l-a întrebat pe părintele: -Vă dor, părinte? -E o mică cunună. Dar ce, tu nu ai vreo cunună? Șoferul i-a răspuns că nu, iar părintele i-a zis: “Ba da, ai una, din șuruburi, piulițe și chei de mașină.”

*

Părintele era de acord ca românii din pricina sărăciei să lucreze în străinătate numai dacă respectivii țineau posturile de peste an, adică cele 4 posturi, se spovedeau regulat și se împărtășeau și cu condiția să se întoarcă înapoi în țară.

Să vă povestesc o întâmplare cu un prieten de-al meu.

Un ucenic al părintelui, care ținea posturile, s-a hotărât să plece în Franța ca să lucreze. Soția lui fusese dată afară din serviciu și se aflau într-o situație grea. Deci s-a dus la părintele, s-a spovedit și cu binecuvântarea dânsului s-a hotărât să plece.

Prietenul meu, la fel, voia să plece și el în același timp și tot în Franța și coincidența a făcut să-i fac cunoștință cu ucenicul părintelui. Eu i-am spus părintelui și mi-a zis să nu se ducă, are serviciu bun și acolo sunt mii de secte și dacă nu este tare în credință, se pierde.

Prietenul meu era inginer, nu ținea posturile și eu i-am dat dreptate părintelui și i-am spus-o și lui. Dar, din păcate, acesta nu a vrut să asculte și a plecat în Franța, cu binecuvântarea altui părinte, luându-și concediu. Și ce credeți? Nici nu și-a terminat concediul că l-au dat afară de la serviciu și nici nu și-a găsit ceva de lucru în Franța. Toate acestea i s-au întâmplat datorită neascultării lui. Iar ucenicul părintelui și-a găsit de lucru și a rămas acolo.

Eu, toate i le-am spus părintelui și el mi-a spus: “E, ai văzut, fiule, care sunt judecățile lui Dumnezeu! Ăla pentru că era sărac și plecase să lucreze cinstit, nu să fure, și pentru că postea și se ruga, nu l-a lăsat Dumnezeu, iar prietenul tău pentru că din dorința de a căpăta mai mulți bani a plecat, și-a pierdut și serviciul ce-l avea.”

*

Cu ocazia venirii Papei în tară, părintele spunea, că atunci când Papa va renunța la infaibilitatea papală și se va smeri Patriarhului Constantinopolelui și va schimba toate ereziile, va introduce posturile și Sf. Liturghie Ortodoxă, atunci cu voia tuturor Bisericilor Rusă, Greacă și Sârbă să se unească, altfel nu. Căci spunea că Biserica este trupul lui Hristos, iar cap al Bisericii nu e Papa, ci este Hristos, căci așa spunea Sfântul Apostol Pavel. Și nu sunt două trupuri, ci unul, adică Biserica Ortodoxă, și nu două capete, Hristos și Papa, ci unul singur, Hristos, că El a spus: “Și Tatăl Meu și Eu lucrez până astăzi”, deci Hristos, cap al Bisericii lucrează în chip nevăzut în Biserica Sa, nu Papa.

*

-Fratele meu voia să plece într-o excursie și avea un câine pe care voia să mi-l lase mie. Eu i-am spus părintelui, iar părintele mi-a spus: “Ce vrei, să-ți iei câine ca să te apere de draci? Fiule, ți-ai luat câine, ți-ai luat idol! Mâncarea care o dai la un câine mai bine o dai la un cerșetor. Călugărul nu are nevoie să fie apărat de câini, ci are ca armă rugăciunea.”

*

Odată l-am întrebat de ce nu mai sunt chipuri spre viața de pustnic, iar părintele mi-a spus: “Fiule, astăzi nu mai cheamă pe călugări la pustie, căci mulți dintre ei nu mai au smerenie.” Și mi-a povestit că un monah, pe nume Maxim, a plecat la pustie și noaptea i s-a arătat dracul și i-a spus: “Dacă nu pleci de aici, te arunc în prăpastie.” Și el de frică a făcut semnul Sf. Cruci, iar dracul a plecat, și apoi și el a fugit către mănăstire.

*

Un frate a fost rugat odată de părintele să-i spele niște rufe, iar fratele i-a spus părintelui că i le dă la o mașină de spălat și le spală ea automat. “Bă, lasă tu mașina și spală-le cu mâinile tale, ca să ai și tu plată, altfel îți ia mașina plata.”

*

Un frate era de rând la bucătărie și s-a dus la părintele să-i dea binecuvântarea, iar părintele i-a spus: Fiule, să-mi aduci mere din Rai ca Sf. Eufrosim, bucătarul.

*

Un frate mâhnit s-a dus la părintele și i-a spus: Părinte, nu am înțelepciune, ce să fac? “Frica lui Dumnezeu îți dă înțelepciune.”

*

Odată tot pe acest frate l-a întrebat: -Fiule, știi care e cea mai mare filosofie? -Nu știu, părinte, i-a răspuns fratele. -E gândul la moarte.

*

Odată un penticostal a venit și a vorbit cu părintele despre Maica Domnului. El îi spunea că Maica Domnului nu este pururea fecioară și că a mai avut copii. Părintele atunci i-a povestit despre ereticul Serghie care avea 7 diaconițe și când au vrut să slujească toate s-au îmbolnăvit și el a spus atunci că Maica Domnului nu a fost fecioară.

Și s-a adunat sinod și a fost condamnat la moarte prin înecare. Iar Maica Domnului s-a îndurat de el și i s-a arătat în vedenie spunându-i: “Să știi că sunt fecioară, Serghie.” Iar el nici atunci nu a crezut și a murit înecat.

*

Odată a venit un frate de la altă mănăstire și i-a spus că vrea să vină la Frăsinei să se facă preot de Frăsinei. Părintele i-a spus: “Fiule, să nu-ți imaginezi, nici să accepți vreun gând că ai să te faci cleric. Mai bine spune: Eu sunt cleric la vaci. Căci el, acolo unde era la mănăstire, era cu ascultarea la vaci. Sau fă-te vicar” la ele, adică văcar, și te mântuiești.”

*

Altădată a venit un tânăr teolog și i-a spus părintelui multe despre dogmele ortodoxe, despre atributele lui Dumnezeu, mai mult, cred eu, ca să-i arate părintelui că el învață bine, acolo, la teologie. Părintele, după ce a ascultat liniștit până ce a terminat tânărul teolog, i-a spus: “Fiule, Fericitul Augustin a vrut odată să scrie o carte despre Sf. Treime și mergînd pe malul mării a văzut un copil că făcând o groapă în nisip o umplea, cu un ciob, cu apă din mare, și el l-a întrebat pe copil ce face acolo. Copilul i-a răspuns: -Vreau să pun marea în groapa asta. Fericitul i-a răspuns: -Păi nu ai să poți, fiule, iar copilul i-a răspuns: -Nici tu nu ai să poți cuprinde, în cartea ta, toate despre Sf. Treime, căci este de neînchipuit această taină. Și copilul s-a făcut nevăzut, căci era îngerul Domnului.”

Apoi, i-a mai zis părintele tânărului teolog: “Fiule, lasă tu lucrarea asta și mai bine decât să bagi în minte tot felul de cugetări din astea despre Dumnezeu, silește-te să-L bagi pe Dumnezeu în inima ta luptându-te cu patimile din ea, căci El nu stă într-o minte semeață, ci într-o inimă smerită și curată.”

*

Odată mi-aduc aminte că venise la părinte un om care nu credea că icoanele pot fi făcătoare de minuni. Atunci părintele i-a spus minunea ce s-a făcut când niște evrei au luat o icoană a Mântuitorului și au răstignit-o și și-au bătut joc de ea. Iar, spunea părintele, când au înfipt jidanii în icoană o suliță, a ieșit din icoană sânge, și, văzând toți minunea, s-au făcut pe loc creștini.

*

Un frate, când era paraclisier, după ce bătea toaca, pleca la chilie și apoi târziu venea la biserică, doar când era să dea cădelnița. Este vorba de Slujba Utreniei. Iar părintele i-a spus: “Fiule, nu mai pleca după ce bați toaca, stai la slujbă până la sfârșit, căci Împărăția Cerurilor este a celor care se silesc. Și numai silitorii o răpesc pe ea.”

*

Un frate se tot pieptăna și își aranja părul în tot felul, iar părintele văzându-l că mereu se tot gătește, i-a spus: “Bă, tu nu vezi, dar dracii joacă în părul tău, că îl ai plin de slavă deșartă. Caută să-ți aranjezi părul smerit și simplu.”

*

Altădată, a venit un ucenic apropiat, preot fiind, fără barbă, la părinte și părintele i-a spus: “Babo! Ce ești, părinte sau babă? Dacă Dumnezeu socotea de cuviință făcea să le crească femeilor păr pe față, iar la bărbați, nu. Dar vezi, Înțelepciunea a făcut invers. Și tu te faci mai deștept decât Dumnezeu și te razi. De acum să-ți lași barbă.” Și preotul știți ce i-a răspuns: “Da, părinte, dar și protopopul nostru este fără barbă și așa cere și la noi.” Părintele i-a răspuns: Lasă tu protopopul, că el va da judecată de faptele sale, iar tu de ale tale.

*

Altădată, l-a întrebat un preot pe părintele dacă poate să îngroape în cimitir un om care s-a sinucis, dacă episcopul locului îi dă ascultarea aceasta. Părintele i-a răspuns: Nici clopotele nu se trag căci el s-a osândit la iad, nici la Sf. Liturghie nu se pomenește, iar tu să nu-i faci slujbă, că Dumnezeu este mai mare decât omul și ți se cade să-ți fie frică de El, nu de om. Numai dacă cel care s-a sinucis a fost bolnav cu capul atunci, poți să îi faci.

*

Un frate postea lunea, miercurea și vinerea, căci așa primise ascultare de la părintele (adică ajuna) și nu voia să se mai ducă la masa de la ora 12. Iar părintele i-a spus: “Fiule, du-te și fă prezența și apoi vii la mine.” Acest sfat i l-a dat pentru ca el să nu iasă din rânduiala părinților și chiar dacă nu mânca să fie la masă cu toată obștea.

*

Odată mi-a povestit că acasă tatăl său nu avea sobă de cărămidă, ci din fier, și părintele s-a dus în sat și a învățat cum se fac sobele din cărămidă și s-a dus la el acasă, asta după 16 ani de când plecase, și i-a făcut tatălui o sobă din cărămidă. Tatăl lui i-a spus: Fiule, prin tine mi-a băgat Dumnezeu căldura în casă.

*

Un frate din mănăstire se smintise de unii frați care provocaseră niște mici neorânduieli și ducându-se la părintele s-a plâns, iar părintele i-a spus: “În mănăstire trebuie să fii ca o albină, să culegi ce este bun și ce e rău să lași în voia lui Dumnezeu.”

*

Un frate primea de la părinți tot felul de bunătăți, iar părintele i-a spus: Dă-le de pomană, și tu și ei luați plată în cer.

*

Odată, aceluiași frate i-au trimis un material fin ca să-și facă o rasă. El, făcându-și și văzându-l părintele i-a spus: “Dă-o de pomană și uite rasa mea de binecuvântare.”

*

Altădată, unui frate, părintele i-a dat sarcina să-i facă o mâncare de ciuperci. Fratele a făcut-o, dar a băgat în ea și soia. Părintele văzând soia în mâncare i-a spus: “Iartă-mă că eu nu mănânc căci e ca și carnea.”

*

Odată, a venit un infractor, renumit în Rm. Vâlcea, ca să-l ia pe părintele la Sf. Maslu, acasă la el. Iar părintele l-a refuzat zicându-i: “Mă nene, mă, nu mai pot, sunt și eu bătrân. Nu vă mai gândiți: Băi, moșul ăsta mai poate? Și dacă vin cade casa pe mine? Și abia când a venit a doua sau a treia oară s-a dus, dar cu multe insistențe.”

*

            Odată, a dat telefon o femeie văduvă din Canada și l-a întrebat pe părinte dacă se poate recăsători, iar părintele i-a răspuns: “Decât să ardă, mai bine se recăsătorește.”

*

            Nu vedea sporirea unui frate care glumea adesea sau râdea. Odată fiind în biserică a văzut un frate care râdea, iar părintele i-a spus: “Râzi, râzi în biserică, pesemne nu ai păcate pe care să ți le plângi!”

 

 Început paginăÎnceput articolArticol anterior

continuare în  pag. 2 >>

 

Cuprins

Pag.1
Prima întâlnire
Luarea unei decizii
Model de urmat
Iubitor al smereniei
Necârtitor şi plin de răbdare
Milostiv şi ctitor de biserici
Iubitor al statorniciei
Iubitor al rugăciunii
Sfătuitor şi plin de umor

Pag.2
Duhovnic
Model de ascultare şi de hărnicie
Neiubitor de sine, ci  plin de jertfelnicie
Despărţirea


Rugăciuni pentru diferite cereri alcătuite de Ieroschim. Silvestru Florescu


 

Pentru boală

 

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu; pentru rugăciunile Maicei Tale, ale tuturor Sfinţilor Tăi, şi ale Sfântului…(a căruia rugăciune se face) şi a Sfinţilor a căror pomenire astăzi săvârşim…ridică din pat şi din boală pe robul Tău…şi pe toţi care ne-au ajutat şi ne-au miluit; în prigoane, în închisoare şi în temniţe. Cercetează-l cu mila Ta, trimite-i ajutorul şi puterea Ta cea tămăduitoare, stinge-i aprinderea, potoleşte-i fierbinţeala, tremurătura, patima, vindecă rana, umflătura, suferinţa şi toată boala. Fii ajutător, robului Tău, şi rădică din aşternutul chinuirei spre slujba Sfintei Tale Biserici, în Cinstea şi Slava Numelui Tău; descopere-i Evanghelia dreptăţei, întăreşte-l în adevărul şi dragostea Sfintei Scripturi; dă-i pâinea cea sufletească şi trupească în toate zilele şi fă-l să te cunoască, că Tu eşti: Apărătorul, Biruitorul, Protectorul, Vindicătorul şi Mântuitorul nostru; iar noi suntem robii Tăi, care bine Te cuvântăm zi şi noapte Ţie ne rugăm şi-Ţi cântăm: Iisuse Sănătatea celor ce Te roagă, miluieşte-ne pe noi.


 

Pentru vrăjmaşi

 

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu; pentru rugăciunile Prea Curatei Maicei Tale, ale tuturor Sfinţilor Tăi, ale Sfântului… (a cărui rugăciune se face) şi a Sfinţilor a căror pomenire astăzi săvârşim… isbăveşte pe robul Tău… şi pe toţi fraţii noştri cei bine credincioşi care cheamă în ajutor Numele Tău: Păzeşte-l de cei ce caută să îi facă rău, văzuţi şi nevăzuţi vrăjmaşi; dă-le vrăjmaşilor după inimile lor, după răutatea născocirilor lor şi după cugetul gândului şi inimilor lor şi după faptele lor asupra noastră, nu-i lăsa să peară în răutatea inimilor lor; smereşte-le firea trupească ca să se mântuiască sufletul în ziua judecăţii, adormi răutatea lor cea vicleană ce se năpusteşte asupra noastră, deşarte fă sfaturile lor, fi-i-ne apărător în sfatul lor, opreşte viforul cel pornit cu răutate şi cu vicleşug asupra noastră, păzeşte-ne de viclenia lor şi dăruieşte-ne semn de biruinţă; surpă întărâtările lor, înalţă cornul nostru, pune-i prieteni împăcaţi Bisericei, descoperă-le Evanghelia dreptăţei, întăreşte-i în adevărul şi dragostea Sfintelor Scripturi întăreşte-i în adevărul şi dragostea Sfintei Scripturi; dă-le pâinea cea sufletească şi trupească în toate zilele şi fă-i să Te cunoască, că  Tu eşti: Apărătorul,  Protectorul, Stăruitorul, Biruitorul, şi Mântuitorul nostru; iar noi suntem robii Tăi, care bine Te cuvântăm zi şi noapte Ţie ne rugăm şi-Ţi cântăm: Iisuse, Cel ce ai strigat pacea, împacă pe vrăjmaşii noştri, cu Biciul Tău cel duhovnicesc.


 

Pentru căsătorie

 

Doamne Iisuse Hristoase Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu: Tu ai zis prin gura ucenicului Tău ‘Bine este omului de femeie să nu se atingă, dar pentru a nu cădea în păcat, fiecare să-şi aibă femeia lui şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său; că mai bine este omului să se căsătorească, decât să ardă’. Ascultă cererea robului Tău… şi îi dă lui perechea cea adevărată şi Binecuvântată de Tine, ca prin aceasta dragostea să stăpânească, iubirea să sporească, casa să înflorească, copiii să crească, lumea să se înmulţească, Biserica să o servească cu Darul Sfântului Duh, din fii în fii, Binecuvântaţi de Tine.


 

Pentru ajutor în gospodărie

 

Doamne Iisuse Hristoase Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu; Pentru rugăciunile Prea Curatei Maicei Tale, ale tuturor Sfinţilor Tăi, şi ale Sfinţilor… (a căror rugăciuni se fac) şi ale tuturor Sfinţilor a căror pomenire astăzi săvârşim… Binecuvintează gospodăria robului Tău…, oile, caprele, boii, vacile, caii, albinele şi toate animalele şi păsările ce trăiesc în jurul gospodăriei lui şi sunt spre hrana şi trebuinţa lui; fereşte-l de toată boala şi răutatea ce vine prin lucrarea diavolească, prin farmece, prin luare de mană, prin fur, prin diochi, prin moartea cea din răul văzduh, prin fiare sălbatece, prin păsări răpitoare, prin boale de orice fel, prin curse şi prin orice fel de meşteşugiri diavoleşti; ocoleşte-l cu Sfinţii Tăi Îngeri şi îi dăruieşte sănătate, lapte gros, sănătos şi din belşug; înmulţeşte-i în mii, că a Ta este lucrarea pe care o aşteptăm, sănătatea, înmulţirea, roada şi înmulţirea, prin care noi ne bucurăm, Te lăudăm şi-ţi mulţumim şi Celui fără de început al Tău Părinte şi prea Sfântului Duh, în veci. Amin.


 

Pentru iubirea şi dragostea familială

 

 

Doamne Iisuse Hristoase Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu; Pentru rugăciunile Prea Curatei Maicei Tale, ale tuturor Sfinţilor Tăi, şi ale Sfântului… (a cărui rugăciuni se fac) şi ale Sfinţilor a căror pomenire astăzi săvârşim… ascultă cererea robilor Tăi… şi după cum pe Apostolii tăi cu legătura dragostei şi a iubirei celei nefăţarnice ia-i legat de Tine şi ei unul către altul; asemenea pe mucenici, cuvioşi, mărturisitori, drepţi, muceniţe, cuvioase şi toţi Sfinţii Tăi; cu legătura iubirei şi a dragostei de Tine fiind ţinuţi şi după cum pe Maica Ta o ai legat de dragostea noastră; aşa leagă şi pe robii Tăi… şi… de dragostea Ta şi a lor unul către altul; că Tu ai zis ‘Iubiţi-vă unul cu altul, precum şi eu pe voi’. Fă-i împilători poruncilor Tale, fără făţărnicie unul către altul; cu para dragostei aprinde inimile lor şi cu focul iubirei aprinde smerenia şi arde răutatea cea împâclată a unuia asupra altuia; ca, cu acea dragoste fiind înferbântaţi; cu inima, cu gândul, cu sufletul şi cu toată tăria lor să Te iubească pe Tine şi ei unul pe altul, păzind poruncile Tale, că Tu ai zis ‘Fără mine nu veţi putea nimic.


 

Pentru elevi de şcoală

 

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu; ascultă cererea robului Tău… dă-i crier luminat, minte ageră, judecată grabnică, dreaptă, adevărată şi luminată, ca să poată răspunde cu duh de convingere, drept şi înţelegător la întrebările puse de profesorii lui, şi să reuşească cu bine în toate după voia Ta şi binele lor; ca Bine să Te Cuvântăm, în veci: Amin.


 

Pentru pierderi şi fur

 

Doamne Iisuse Hristoase Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu; ascultă ruga robului Tău… şi descoperă paguba lui, că cel cu paguba cade inimii de păcate, nu-l lăsa să cadă în păcate, că, şi la bine şi la rău pe Tine Te cerem şi Ţie ne rugăm; vino în ajutorul lui şi îi descoperă cele luate de răi făcători, că Tu ai zis: ‘Nici un fir de păr nu se va clăti fără voia Mea’ şi iarăşi ai zis ‘Nimic nu puteţi fără Mine’. Aşa şi această pagubă a lui cu voia Ta este spre smerenia lui, şi ştim că oricine fiind certat de Tine, nu l-ai lăsat. Aceasta m-a făcut şi pe mine să alerg la ajutorul Tău cel grabnic, paşnic şi minunat, şi ştiu că nu ai trecut niciodată rugăciunea celui ce Te roagă, ci l-ai certat şi l-ai miluit: De nu este cu dreptul această pagubă, dăruieşte-le-o; iar de este cu dreptul, fie voia Ta, ca să nu cadă în osândă.

 


 

Pentru cei din închisori

 

Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru. Cel ce ai isbăvit pe Iosif şi Sfântul Apostol Petru din legături şi din temniţe, fără de nici o vătămare. Cu smerenie mă rog Ţie: Primeşte această rugăciune, pentru iertarea păcatelor robului Tău… care este la închisoare şi ca un iubitor de oameni, cu Dreapta Ta cea a tot puternică şi cu judecăţile care ştii, de tot răul şi primejdia, păzeşte-l şi scote-l din acest loc de osândă: Că a Ta este puterea şi ajutorul care nouă ne trebuieşte în toate necazurile şi primejdiile ce vin asupra noastră, ca certare pentru faptele noastre; ajută nouă şi nu ne lăsa ruşinaţi în faţa vrăjmaşilor noştri şi fă-i să Te cunoască; că Tu eşti puterea, ajutorul, protectorul, stăruitorul, biruitorul şi Mântuitorul nostru, iar noi suntem robii Tăi, care bine Te cuvântăm, zi şi noapte Ţie ne rugăm şi-Ţi strigăm: Iisuse Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu; după cum ai deschis porţile iadului deschide şi porţile închisorilor şi ascultă ruga lor şi a celor ce în urma lor se roagă pentru ei.


 

 Pentru naştere de fii

 

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu: După cum la bătrâneţe ai deschis pântecele Sarei, de a născut fiu spre moştenirea firească şi a Elisabetei spre împlinirea vremei proorocită, ascultă ruga robului Tău:… şi îi dă lui naştere de fii, ca să moştenească cele lăsate de el, gospodăreşte şi duhovniceşte, ca prin aceasta să nu deruteze cele duhovniceşti în drapanarea credinţei şi pierzarea sufletului; şi, cele gospodăreşti în desmoştenirea obiceiurilor religioase şi casnice, păstrate prin evlavie şi curăţie trupească şi sufletească, spre mântuirea sufletului şi sănătatea trupului. Moştenire care s-a păstrat din tată în fiu, aşa cum a fost arătată şi lăsată de Tine, pecetluită de Sfântul Duh, afurisită de Sfinţii Apostoli şi cele 7 soboare egumenice şi cele localnice şi de toţi Sfinţii părinţii făcători de minuni, moştenită de ei, şi predată nouă.


 

Pentru cei ce s-au depărtat de la Dreapta Credinţă

 

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu: Pentru rugăciunile Prea Curatei Maici Tale, a Sfinţilor a căror pomenire astăzi săvârşim…, a Sfântului… (a cărui rugăciune se face) şi a tuturor Sfinţilor Tăi; pe robul Tău… care s-a depărtat de la Dreapta Credinţă din neştiinţă, de frică, din răutatea oamenilor, de răutatea lui îngâmfându-se, de cei interesaţi în viaţa lumească fiind ademenit, ameninţat sau cu eresurile întunecându-se şi în perzare aflându-se şi toţi cei căzuţi din Dreapta Credinţă (ori în ce chip); cu strălucirea Darurilor Tale; luminează-i, îmbărbătează-i şi-i întăreşte, şi cu Sfânta Ta Biserică cea apostolească şi sobornicească iar îi uneşte, spre Cinstea şi Slava Numelui Tău, ca să se înalţe prin gura celor păcătoşi spre mântuirea lor şi prin gura celor mici spre ruşinea şi ocara celor mândri şi lauda Ta cunoscând adevărul cel întunecat; descoperă-le Evanghelie Dreptăţii, întăreşte-i cu Duhul adevărului în dragostea şi lămurirea Sfintelor Scripturi, dă-le pâinea cea sufletească şi trupească în toate zilele şi fă-i să te cunoască că Tu eşti: adevărul, protectorul, stăruitorul, apărătorul, biruitorul şi Mântuitorul nostru; iar noi suntem robii Tăi care Bine Te Cuvântăm, zi şi noapte Ţie ne rugăm şi-Ţi strigăm: Iisuse, adevărul, cel ce goneşti înşelăciunea, luminează-ne pe noi.


 

Pentru vrăjmaşii noştri si ai Bisericei

 

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu: Miluieşte, smereşte şi adă la cunoştinţa adevărului, pe cei ce caută să ne facă nouă rău şi Sfintei Tale Biserici, crezând că aduc jertfă lui Dumnezeu şi pe cei care hulesc Sfânt Numele Tău, Sfânta Ta Biserică, aşezămintele ei, zilele cele cu prăznuire canonizate în cinstea Sfinţilor proslăviţi şi pe noi cei ce-Ţi slujim Ţie; aducându-se jertfă oamenilor: Surpă-i cu puterea Crucei Tale, pe care Tu Te-ai jertfit pentru noi tot omul ca să cunoască puterea şi isbânda Credinţei celei adevărate şi pe Tine că eşti protectorul, apărătorul, biruitorul şi Mântuitorul nostru şi noi suntem robii Tăi, care Bine Te Cuvântăm, zi şi noapte Ţie ne rugăm şi-Ţi strigăm: Iisuse, cel târziu la mânie şi grabnic la ajutor, nu ne lăsa pe noi.


 

Pentru prigonitori

 

 Doamne Iisuse Hristoase, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu; prin care toate s-au făcut şi de toate ai grijă cu milă şi cu îndurări: Veghează, ascultă şi cercetează pe robul Tău; arhiereii, preoţii, diaconii, călugării, fraţii, maicele, surorile şi mirenii şi toţi cei ce luptă pentru Dreapta Credinţă: Dăruieşte-i lui curaj, răbdare şi înţălepciune ca să poată răspunde în Duh şi Adevăr; îndulceşte-i scârbele, alinează-i durerile, spulbere-i gândurile cele pornite de la diavolul, dă-i pâinea cea sufletească şi trupească în toate zilele; miluieşte-ne şi ne izbăveşte de toate fărădelegile, că nevrednici suntem milei şi iubirei Tale de oameni; nu da voie satanei şi slugilor lui să râdă de noi, de la care purcede tot răul în lumea aceasta; îmblânzeşte inimile cele rele pornite asupra noastră cu vicleşug, dezarmează-i de armele lor cele mincinoase care sunt îndreptate contra noastă, a Sfintei Tale Biserici şi dreptei credinţe; care vor să întroneze răutatea în locul binelui, întunericul în locul luminei, sabia, arma în locul Sfintei Cruci, minciuna în locul adevărului, vicleşugul în locul sincerităţii, brutalitatea în locul blândeţei, injuriile în locul mângâierii, schingiuirile în locul milei, clevetirea şi batjocura în locul laudei, jalea în locul bucuriei, hula în locul osanei, vrăjmăşia în locul iubirei, osânda, închisoarea, temniţa, lanţul, goliciunea, foamea şi frigul sunt aplicate celor ce ţin Dreapta credinţă: Destrăbălarea protejată şi subvenţionată în locul cinstei: Dreptatea nu se aude, răul mereu isvorăşte şi se revarsă asupra capetelor noastre şi toate relele ce sunt pregătite de începătorul răutăţilor care se revarsă prin slugile lui care se laudă că poartă chipul şi asemănarea Ta şi sunt îmbrăcaţi în haina Sfintelor Tale Daruri, ca să poată înşela cât este cu putinţă chiar pe cei aleşi ai Tăi; iar cei puţini rămaşi credincioşi, să fie prigoniţi, zdrobiţi, risipiţi, nimiciţi şi întemniţaţi; ca, Sfânta Ta Biserică şi Dogmele Sfintei noastre credinţe să fie dezrădăcinate, risipite şi nimicite, pe care le-am câştigat prin scump sângele Tău şi s-au păstrat prin jertfa de sânge a mii de mii de mucenici, care împodobesc Sfânta noastră Biserică cu laudele şi Slavosloviile duhovniceşti aduse lor pentru jertfa depusă în Numele Tău, după cum Tu ai zis: ‘Mă prigonesc pe mine şi pe voi vă vor prigoni’. Nu întări ispitele mai presus de puterile noastre şi fă-i să Te cunoască, că Tu eşti Protectorul, Apărătorul, Stăpânitorul, Biruitorul şi Mântuitorul nostru; iar noi suntem robii Tăi, care Bine Te Cuvântăm zi şi noapte Te rugăm şi-Ţi cântăm: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Doamne Dumnezeul nostru: Tu Cela ce ai zis şi s-au făcut toate făpturile, nu întoarce Faţa Ta de la noi păcătoşii ca să nu vie asupră-ne mânia cea groaznică şi înfricoşată a durerilor care este rodul păcatelor noastre, ce pe toată ziua nenumărate cu nesocotinţa săvârşim. Noi suntem păcătoşi nevrednici binelui şi milei şi plini de răutate şi de vicleşug; iar Tu eşti izvorul vieţii şi al milostivirei. Nu ne lăsa Doamne! Nu trece rugăciunea noastră, a păcătoşilor, nici ne răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci, pentru că nu suntem vrednici a câştiga milostivirea prin sârguinţa cea de toate zilele, dăruieşte-ne-o Tu ca un îndurat şi mult milostiv.

Doamne, pentru rugăciunile Sfinţilor a căror pomenire astăzi săvârşim… dăruieşte-ne iertare păcatelor, sănătate, fericirea ca să câştigăm cele răpite de vrăjmaşii Sfintei noastre Biserici şi ne fereşte de toată răutatea lor; de minciuna şi veninul ereticilor ce se varsă asupra noastră, căutând să înşele chiar cu cele Sfinte, pe cei tari în credinţă, fereşte-ne Doamne de fraţii şi prietenii noştri cei îngâmfaţi, mândrii şi vicleni, care tâlcuiesc Sfintele Scripturi după interesul lor, defăimând şi înlăturând Darul şi puterea Ta dată Sfinţilor tăi făcători de minuni şi ne întăreşte cu Duhul Tău cel Stăpânitor, ca din adâncul inimilor cu bucurie să slăvim Prea Sfânt Numele Tău; al Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, în veci: Amin.

Miluieşte-mă, iartă-mă şi mă mântuieşte şi pe mine robul Tău… care-Ţi aduc această rugăciune prin Sfânta Ta Maică, prin puterile cele fără de trup, prin Sfinţii a căror pomenire astăzi săvârşim… şi prin toţi Sfinţii Tăi, pentru iertarea păcatelor şi a greşalelor şi să fii milostiv sufletului meu în ziua judecăţii; iar în lumea aceasta să mă învredniceşti cu cunoştinţa Sfintelor Scripturi şi îndeplinirea lor, ca prin ele să aduc roduri bune Sfintei Tale Biserici, Drept Măritoare, Sobornicească şi Apostolească pe care o am câştigat prin Înomenirea, Răstignirea şi Învierea Ta; iar în viaţa cea veşnică să mă învrednicesc cu toţi aleşii Tăi, a-Ţi aduce cântare de laudă Întreit Sfântă şi a tot puternică, unică; în Tatăl, în Fiul şi în Sfântul Duh; Treime Sfântă Dumnezeul nostru, Mărire Ţie, în veci: Amin.


 

Pentru isgonirea duhurilor necurate

 

Doamne Iisuse Hristoase Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu: Pentru rugăciunile Prea Curatei Maicei Tale, a tuturor Sfinţilor Tăi, a Sfântului… şi a Sfinţilor a căror pomenire azi săvârşim… ascultă rugăciunea robului Tău…, pentru iertarea păcatelor lui şi a celor ce locuiesc împreună cu el; şi-l scoate de sub stăpânirea satanei pe el şi cei împreună cu el şi toată gospodăria şi avutul lui unde locuieşte el care este munciţi şi stăpânit de puterea satanei, pentru păcatele lui; Şi, după cum pe cei doi demonizaţi i-ai scăpat poruncind duhurilor necurate să iasă din ei să intre în turma de porci; şi după cum ai ascultat ruga tatălui acelui copil lunatec, care era muncit de un duh surd şi mut şi l-ai vindecat; şi, după cum în sinagogă ai poruncit duhului celui necurat să iasă din acel om pe care-l muncea şi la mulţi asemenea; aşa şi acum porunceşte acestor duhuri necurate şi schingiuitoare să iasă din robul Tău… şi din cei împreună cu el şi din toată latura gospodăriilor lui şi să se ducă în locuri pustii şi nelocuite de fiinţă şi să stea acolo după porunca Ta şi rugăciunea noastră către Tine şi să nu mai aibă putere de stăpânire şi schingiuire asupra lui, şi tuturor celor ce se roagă Ţie şi sunt pecetluiţi cu pecetea Darului Sfântului Duh, şi botezaţi în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh; în Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită, care ne-ai dat stăpânire şi putere să călcăm peste toată puterea satanei, prin ajutorul Tău şi a tuturor Sfinţilor Tăi: Amin.


 

Care merg la judecată

 

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, Cel ce ai fost judecat de arhiereii, preoţii, cărturarii şi fariseii timpului în faţa lui Pilat, şi osândit: Pentru rugăciunile Prea Curatei Maicei Tale, a Sfântului…, a tuturor Sfinţilor Tăi a căror pomenire astăzi săvârşim… ascultă cererea robului Tău…, care merge la judecată în faţa instanţelor cerute pentru dovedirea şi recunoaşterea celor reclamate, fii ajutor robului Tău… şi îi iartă toate greşalele, după păcatele lui şi Voinţa Ta, şi-l întăreşte ca să poată sta fără frică şi să răspundă cu duh duhovnicesc adevărul în faţa instanţelor care-l întreabă, că Tu ai zis ‘Nu vă îngrijiţi mai înainte de ce veţi răspunde, căci se va da vouă în ceasul acela ce să vorbiţi’. Fă să fie voia Ta în ajutorul lui, ca să strige Ţie: Iisuse, Puterea, Mila şi Ajutorul celor ce te cheamă, miluieşte-ne pe noi.

 


 


 


Pagina de intrare | Scurtă biografie  | Mesaje rostite la slujba de înmormântare | Mărturiile autorului | Poze ale părintelui | Sfaturi ale părintelui | Secvenţe video | Cărţi apărute | Mănăstirea Frăsinei | Rugăciuni (ieroschim.Silvestru Florescu) | Părintele Paisie | Legături