“În mănăstire trebuie să fii ca o albină, să culegi ce este bun şi ce e rău să laşi în voia lui Dumnezeu.”

Mesaje rostite la slujba de înmormântare

Mesajul Î.P.S. Antonie Plămădeală,
arhiepiscop al Sibiului şi mitropolit al Ardealului

Prea Sfinţiile Voastre, Prea Cuvioase Părinte Stareţ, Prea Cuvioşi şi Prea Cucernici Părinţi, iubiţi credincioşi, am aflat cu profundă durere trecerea la cele veşnice după o scurtă, dar grea suferinţă a Prea Cuviosului părinte ieromonah Lavrentie Şovre, slujitor şi vieţuitor al Sf. Mănăstiri Frăsinei din episcopia Râmnicului, judeţul Vâlcea.

Numele adormitului întru Domnul va rămâne de-a pururea în inimile noastre, în rugăciunile noastre şi ale credincioşilor sibieni, care l-au avut ca pe un adevărat părinte duhovnicesc şi care s-au împărtăşit ani de-a rândul din cuvântul şi rugăciunea sa.

L-am cunoscut bine pe părintele Lavrentie, mi-a făcut câteva vizite, în ultimii ani, la Sibiu, şi am putut să-mi dau seama după chipul său că era un slujitor vrednic şi pot să afirm cu tărie că a fost cu adevărat omul lui Dumnezeu. Era omul rugăciunii, al faptei jertfelnice şi al dăruirii spre binele semenilor.

A ajutat mult la construcţia şi reconstrucţia unor locaşuri de rugăciune din municipiul Sibiu şi nu numai din Sibiu, ci şi din alte părţi ale Arhiepiscopiei noastre.

Acum, la ceasul despărţirii, rugăm pe bunul Dumnezeu să-i aşeze sufletul său în ceata drepţilor, iar pe cei care l-au cunoscut şi l-au iubit să-i întărească spre bine.

Dumnezeu să-l ierte de va fi greşit cu ceva. Veşnica lui pomenire!

Mesajul P.S. Irineu Slătineanul,
episcop vicar al Râmnicului

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sf. Duh!

P.S. părinte Episcop Laurenţiu al Caransebeşului, P.S. Visarion al Sibiului, Părinte stareţ, Prea Cuvioşi părinţi şi fraţi, Prea Cucernici părinţi, iubiţi credincioşi.

Vestea tulburătoare a trecerii la cele veşnice a părintelui Lavrentie a întristat sufletele şi inimile noastre, a celor care am trăit în preajma dumnealui, a celor care ne-am rugat cu dânsul, a celor care i-am ascultat cuvântul, a celor care au cunoscut suferinţele dumnealui, a celor care au fost vieţuitori împreună cu dânsul.

Am fi dorit să trăiască mai mult, să fie împreună cu noi, să ne călăuzească, să ne înveţe din experienţa personală, a întâlnirii sale cu Dumnezeu. Ca om al rugăciunii avea multe de spus, şi de multe ori ni le grăia în pilde.

Sfinţia sa a intrat în mănăstire dintr-o râvnă faţă de cele sfinte, dintr-un dor adânc după Dumnezeu. A voit să fie în vârful munţilor, aici, în binecuvântata lavră a Sfântului Calinic, şi să vieţuiască asemenea Sfinţilor Părinţi; pentru aceasta şi-a dedicat toată viaţa, toată osteneala sa, pentru înfrumuseţarea mănăstirii, pentru binele părinţilor şi fraţilor şi împreună cu părintele stareţ au clădit, au format şi rânduit ce se poate vedea în această Sfântă Mănăstire.

Sufletul dumnealui era întotdeauna alături de oile sale, de credincioşii pe care îi spovedea, de creştinii pe care îi mângâia întotdeauna în suferinţe şi dureri.

Era pilduitor, aproape copleşitor, era parabolic cu curajul său, deşi ştiam cu toţii că suferinţa sa îl măcina.

L-am cunoscut în vreme de virtute sufletească şi trupească; într-adevăr, cuvântul este prea slab ca să evidenţieze ceea ce dumnealui trăia în adâncuri şi de multe ori n-am înţeles, însă îl pricepem astăzi mai mult ca oricând, pentru că ne dă pilda smereniei desăvârşite, a omului lui Dumnezeu, care a fost binecuvântat să fie martor al luminii celei necreate, care se dobândeşte prin rugăciune intensă, permanentă, continuă. Dacă i-ar fi fost cu putinţă, nopţile le-ar fi făcut zile, n-avea odihnă niciodată. Să cuprindă pe toţi, să se roage pentru toţi, să-i liniştească pe toţi. Unde ştia că este suferinţă, era şi el, chiar de multe ori zdrobind neputinţa noastră de înţelegere arătând pe deplin capacitatea dumnealui de jertfă în sânul bisericii, al călugăriei, al vieţii publice.

Ca om smerit şi călugăr bun a fost pilduitor, povăţuitor al părinţilor şi fraţilor din această Sfântă Mănăstire şi pe mulţi i-a avut ucenici, fii de călugărie, povăţuitor şi îndrumător în viaţa călugărească, şi într-adevăr am avut întotdeauna, dăm slavă lui Dumnezeu, părinţi iscusiţi în această Sfântă Mănăstire de la care am putut învăţa tainele vieţii călugăreşti.

Sunt convins că dumnealui va rămâne de-a pururi în inimile noastre şi pământul nu va înghiţi memoria şi amintirea dânsului, şi a lăsat multe de urmat pentru sufletele noastre, şi de-a pururi să fie menţionat şi urmat ca părinte duhovnicesc.

Mă fac mesagerul prea sfinţiţilor episcopi ucenici ai părintelui Lavrentie, părinţilor călugări din această Sf. Mănăstire, părinţilor preoţi care l-au cunoscut, l-au avut ca duhovnic, credincioşilor adevăraţi, care au stat în preajma părintelui şi de la toţi ridic, înaintea lui Dumnezeu, rugămintea ca veşnică să-i fie pomenirea.