Părintele Paisie s-a născut la 26 noiembrie 1913, în comuna Dumitreşti, judeţul Cetatea Albă, Raionul Ismail, în U.R.S.S.-ul de atunci, Ucraina de azi, însă în fostul şi actualul teritoriu românesc ce rămâne şi astăzi în conştiinţa românilor sub numele de „Basarabia”. A avut cetăţenia română, născându-se din părinţi găgăuzi, Petre Ioan Vasilioglu şi soţia lui legitimă, Ioana Iacov, agricultori, ambii de religie ortodoxă, având amândoi prima cununie. Pruncul, rodul dragostei celor doi, a fost botezat în Biserica satului, cu hramul Sf. Gheorghe, ce a fost ctitorită în anul 1863.

Ca naş de botez l-a avut pe Atanasie Petre Terzi, iar numele primit a fost de Petre, fiind botezat de preotul Petre Cazac, ce a avut ca ajutor pe diaconul Gheorghe Caranga, conform extrasului din registrul stării civile pentru născuţi pe anul 1913, eliberat de Parohia din com. Dumitreşti.

Viaţa pruncului Petre se va împleti cu toate evenimentele ce s-au consumat în această zonă dezrădăcinată României, ceea ce mă obligă să fac o mică istorie a acestui ţinut spre o mai profundă înţelegere a elementelor ce au constituit baza formării personalităţii părintelui Paisie.

În 1558 otomanii au rupt din trupul ţării încă un teritoriu mare de lângă Nistru, care pe la 1542 s-a limitat la Tighina cu teritoriul din jurul ei. Deşi în istoriografia românească a apărut ideea că în 1538 a fost ocupat Bugeacul, această câmpie a fost ruptă din trupul Moldovei cu mult mai târziu. În teritoriul ocupat otomanii au plasat garnizoane turceşti şi unele structuri paramilitare în care de asemenea, intrau grupuri mici de turci şi tătari.

Către anul 1584 la Cetatea Albă, şi într-o oarecare măsură, la Chilia şi Tighina a fost plasat un grup de iuriuci de circa 500 de oameni veniţi din Dobrogea. În legătură cu sporirea numărului de nomazi în circumscripţia Cetatea Albă, otomanii au transferat hotarul de la Palanca la Purcari (…). În 1595 sub presiunea turco-tătară Ieremia Movilă a cedat hanului din Crimeea câteva sate româneşti de pe malul Nistrului cu centrul la Cioburcia. În 1621 sultanul Osman al II-lea a rupt din trupul Moldovei Renii cu câteva sate româneşti până la Valul lui Traian de Jos. (…)

În 1641, la vest de Nistru a venit neamul Orac oglu, iar în 1665 Or-Mehmed oglu. În 1666 cele două neamuri au fost acceptate provizoriu la vest de Nistru, iar din cauza jafurilor pe care le comiteau au fost returnaţi în Crimeea. Doar în 1673 Poarta i-a acceptat pe teritoriul rămas sub autoritatea domnului ţării pe frontiere naturale – râul Tolpug (la vest) şi Valul lui Traian de Jos (la nord). El se numea hotarul lui Halil paşa..

Către acea dată s-au construit hotarele regiunii Basarabia, formată din circumscripţiile: Reni, Ismail, Chilia, Cetatea Albă, Tatarbunar, satele: Hăneşti, Tighina şi Bugeac. Nogaii locuiau în Bugeac, iar foştii iuriuci şi tătarii, inclusiv cu veniţii din Dobrogea – în teritoriul circumscripţiilor Ismail, Chilia, Cetatea Albă şi Tighina şi într-o oarecare măsură la hotarele lor de nord.

Părintele Paisie spunea că tatăl său, Petre Ioan Vasilioglu ar fi avut strămoşi găgăuzi, adică turci ortodocşi.
Prin urmare, am putea urmări arborele genealogic al neamului probabil până în 1641 trăgându-se din neamul mai sus numit, Orac oglu, ori din cel Or-Mehmed oglu venit la vest de Nistru în 1665. De aici şi terminaţia din numele Vasilioglu. O altă posibilitate ar fi apartenenţa de grupul ougle, colonişti găgăuzi, veniţi în 1821 în această zonă, ori o ultimă variantă a explicării numelui poate fi traducerea motamo, Vasilioglu - fiul lui Vasile.

Începând cu sec. al XVI-lea, denumirea „Basarabia” a început să fie utilizată pentru a deosebi sud-estul spaţiului carpato-nistrean, ocupat de otomani, de teritoriul rămas sub autoritatea domnului Moldovei. Iniţial, numele se referea la un mic teritoriu din apropierea Dunării, fiind apoi extins asupra altor circumscripţii care ajungeau sub administraţia directă a turcilor şi tătarilor. După 1812 autorităţile ruse au extins numele „Basarabia” asupra întregului teritoriu dintre Prut şi Nistru, pentru a justifica în faţa Marilor Puteri dreptul teritorial de la un popor care a susţinut armata imperială în lupta ei cu Poarta Otomană.

Devenit în vremea domniei Ecaterinei a II-a vecinul răsăritean al Moldovei, Imperiul Ţarist anexează Basarabia prin pacea de la Bucureşti (28 mai 1812).
În Basarabia va debuta o politică intensă de rusificare prin intermediul şcolii şi bisericii. La mai bine de o sută de ani de ocupaţie ţaristă, Basarabia se reuneşte cu România în 1918, apoi ocupată de URSS în 1940, recucerită de români în vara lui 1941 Basarabia va fi anexată de Uniunea Sovietică după 1944, recunoscută în aceeaşi zi şi de România.

"Comuna Dumitreşti (în bulgară Dymytrovka) este situată la o altitudine de 56 m de nivelul mării, regiunea Odesa, în Ucraina de astăzi, la o distanţă de 55 km de centrul Raionului Bolgrad şi 22 km de la staţia de cale ferată Ceadîr-Lunga.
Comuna Dumitreşti a fost fondată în anul 1821 de către coloniştii bulgari şi găgăuzi. Se presupune că găgăuzii fac parte din grupul turcilor oguzi. Împreună cu ciuvaşii, un alt popor vorbitor de limbă turcă, găgăuzii sunt printre puţinele grupuri etnice de limbă turcă de religie creştină. Ambele populaţii sunt de religie ortodoxă.

În urma Tratatului de Pace de la Bucureşti, semnat pe 16/28 mai 1812 între Imperiul Rus şi Imperiul Otoman, la încheierea războiului ruso-turc din 1806-1812, Rusia a ocupat teritoriul de la est al Moldovei dintre Prut şi Nistru, transformându-se într-o gubernie împărţită în zece ţinuturi (Hotin, Soroca, Bălţi, Orhei, Lăpuşna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia şi Cetatea Albă,), capitala guberniei fiind stabilită la Chişinău.

Autorităţile ţariste având o politică de rusificare prin colonizare, au sprijinit începând cu anul 1812 stabilirea în sudul Basarabiei, unde preponderentă era populaţia română, a familiilor de imigranţi bulgari şi găgăuzi de la sud de Dunăre. Aceştia, pentru fiecare familie au primit de la statul rus în folosinţă 60 descatine de pământ, fiind scutiţi de serviciul militar, ceea ce însemna foarte mult în acele timpuri”.

„În anul 1816, 367 de persoane români şi două familii din sudul Basarabiei au fugit peste hotare. Funcţionarii din ţinutul Ismail, în loc să-i apere pe locuitori de prejudicii şi ofense, îi amendează, le aplică lovituri corporale şi le cauzează diverse prejudicii. Astfel, ajungând la disperare locuitorii ţinutului Ismail fug la turci, iar moldovenii din localitatea Sofian au fugit care-încotro, încât în sat au rămas doar două familii”.

În urma tratatului de la Paris din 1856, ce încheia Războiul Crimeii (1853-1856), Rusia retrocedează Moldovei o fâşie de pământ din S-V Basarabiei (cunoscută sub denumirea de Cahul Bolgrad şi Ismail). Satul Dumitreşti, aflat pe teritoriul imperiului rus de atunci, nu a fost retrocedat.

În anul 1905, luna decembrie, ţăranii au organizat în Dumitreşti o adunare ce a pus început reformelor democratice, în special introducerea dreptului la autodeterminare, amnistiţie pentru toţi deţinuţii politici făcuţi de imperiul rus, vot universal, învăţământul obligatoriu şi gratuit în limba maternă, asistenţă medicală gratuită etc. Această Rezoluţie a fost publicată în ziarul Viaţa Basarabiei din ianuarie 1918. activiştii bolşevici au preluat conducerea satului, însă intervenţia Armatei române a dus la înăbuşirea rebeliunii comuniste.

După unirea Basarabiei cu România, la 27 martie 1918, în satul Dumitreşti din judeţul Cetatea Albă, populaţia era formată din găgăuzi, comunităţi de români şi bulgari.
În perioada interbelică, satul a devenit o arie de interes a activiştilor bolşevici din URSS. Mai mult, sătenii au fost arestaţi şi deportaţi în Siberia de către comunişti. În anul 1922, sătenii din Dumitreşti au trimis o scrisoare către Prefectura judeţului cerând să înceteze baterea şi arestarea persoanelor de către jandarmi fără nici un motiv.
Rusificarea prin colonizare iniţiată de Rusia a avut efectul scontat; astfel, la recensământul din 1930 s-a constatat că din cei 4801 locuitori din satul Dumitreşti erau 4644 găgăuzi (96,73%), 83 români(1,73%), 25 bulgari (0,52%), 8 evrei şi 3 ruşi.
Ca urmare a Pactului Molotov-Ribbentrop (1939), Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa au fost anexate URSS de la 22 iunie 1940. După ce Basarabia a fost ocupată de sovietici, Stalin a dezmembrat-o în trei părţi. Astfel, la 2 august 1940 a fost înfiinţată R.S.S. Moldovenească. Iar părţile de sud (judeţele româneşti Cetatea Albă şi Ismail) şi de nord (judeţul Hotin) de Basarabia, precum nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa au fost alipite R.S.S. Ucrainiene. La 7 august 1940 a fost creată regiunea Ismail, formată din teritoriile aflate în sudul Basarabiei şi care au fost alipite R.S.S. Ucrainiene.
În septembrie 1945 a fost înfiinţat colhozul local în comuna Dumitreşti. În primăvara anului 1946, în comună a început colectivizarea generală, care a avut loc în principal forţat (În Dumitreşti, în secolul al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea au fost de până la 10 ori mai multe magazine mixte care vindeau bunuri industriale şi de consum, cramă). Femeile casnice făceau covoare ţesute în casă, haine tradiţionale. În sat era o şcoală parohială.

Dar în primăvara anului 1946, ca urmare a colectivizării, a fost confiscată toată producţia de cereale de la săteni, declanşându-se o foamete cumplită. Dintre cei 4000 de locuitori ai satului erau încă în viaţă în jur de numai 2500. pe parcursul acestor ani cele mai multe decese erau în rândul copiilor, femeilor şi persoanelor în vârstă, deoarece majoritatea populaţiei de sex masculin a fost mobilizată de autorităţile sovietice între anii 1944-1945 spre „Frontul Muncii” (Urali, Donbass, Dnepropetrosk), şi mulţi de acolo nu s-au mai întors.

În perioada 1940-1941 şi 1944-1953 sute de mii de localnici ai Basarabiei sunt ucişi, închişi în lagăre sau deportaţi în Siberia, politica de deznaţionalizare continuând şi după această perioadă (…).
În acele momente, în sat fuseseră organizate trei colhozuri: Kalinin, Lenin şi Idonov, iar în 1954 acestea au fuzionat în unul singur numit Lenin.

La 23 iunie 1990 parlamentul de la Chişinău adoptă Declaraţia suveranităţii Republicii S. S. Moldova, iar Mircea Snegur este ales preşedinte al republicii. La 23 mai 1991 este adoptată noua denumire de Republica Moldova, care îşi proclamă la 23 iulie 1991 independenţa de stat.