S-a născut în judeţul Maramureş, satul Trestia la 25 septembrie 1923, din părinţi evlavioşi, Lazăr şi Paraschiva. A fost botezat în biserica satului, închinată Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, punându-i-se numele Gavriil.

Mama lui, Paraschiva, avea de mică duh ascetic şi a sădit în inima copilăroasă a micului Gavriil acelaşi duh. Când Gavriil a ajuns la vârsta de 16 ani, făcând un pelerinaj la Sf. Mănăstire Rohia, s-a hotărât să urmeze în viaţa monahală. Au urmat doi ani de pregătire, de post şi rugăciune şi în anul 1941, de Crăciun, a plecat dintre cei iubiţi, părăsindu-şi părinţii pentru dragostea lui Hristos.

Astfel a intrat pentru o perioadă scurtă în Sf. Mănăstire Topliţa în anul 1940

dupa care în anul 1941 trecând linia de demarcaţie din Ardeal, deoarece Ardealul fusese dat la unguri, ajunge la Sf. Mănăstire Neamţ.

Aici vrea să urmeze seminarul, însă este luat în armată a doua zi de Paşti.

Armata o face la vânătorii de munte şi în 1944, având probleme cu picioarele, este lăsat la vatră.

El nu se mai duce acasă şi vine la Sf. Mănăstire Frăsinei.

După diferite ascultări, în anul 1948, de sărbătoarea Sf. Andrei este făcut monah, schimbându-i-se numele în Lavrentie.

Datorită vieţii sale exemplare, în 9 ianuarie 1949 a fost făcut diacon la Sf. Mănăstire Cozia.

Slujeşte 9 ani ca diacon până în anul 1968

când în prima săptămână a Postului mare a fost făcut preot.

De atunci devine economul Sf. Mânăstiri Frăsinei şi împreună cu actualul stareţ a obţinut pe plan administrativ realizări de neînchipuit în acea vreme: un grajd nou, o trapeză şi o stăreţie nouă, acoperă chiliile din jurul bisericii etc.

Din 1978 îşi ia sarcina de a oficia Taina Sf. Maslu la bisericile în construcţie şi la familiile necăjite. Şi deoarece slujea cu sinceritate şi cu frica lui Dumnezeu, ascunzându-şi faptele bune, căutând smerenia, Dumnezeu l-a descoperit.

Astfel, fiind încă în viaţă, numele lui era purtat cu o deosebită evlavie de numeroşi credincioşi din Sibiu, Piteşti, Rm. Vâlcea, Făgăraş. De peste tot alergau oamenii la el ca să se folosească duhovniceşte. În fiecare zi mângâia pe cei îndureraţi de păcatele lor şi le insufla nădejde. Deoarece avea adevărata duhovnicie, cuvintele lui erau ascultate cu evlavie şi oamenii văzând că acestea erau însoţite de o viaţă sfântă, îi încredinţau sufletele lor.

Se jertfea lui Dumnezeu printr-o asceză autentică, slujind mult oamenilor, uneori spovedind şi 5 sau 6 ore în continuu. Puţin se odihnea, făcând aproape în fiecare noapte Taina Sf. Maslu la localurile din eparhia Sibiului şi în casele oamenilor, şi aceasta cu binecuvântarea Mitropolitului Ardealului P.S. Antonie Plămădeală. Astfel a devenit ctitor a numeroase biserici.

Dar o scurtă şi grea suferinţă îl trece la cele veşnice în timpul oficierii Tainei Sf. Maslu în Sf. Mănăstire Frăsinei de ziua Sf. Proroc Ilie, 20 iulie 2002.

Fericitul ne-a lăsat o valoroasă moştenire: însuşi exemplu vieţii sale. Ieromonah simplu, cu puţine cunoştinţe ale şcolii primare, dar bogat în roade duhovniceşti, el s-a golit pe sine pentru aproapele său. Fericitul văzând că în zilele noastre păcatul a devenit la modă şi-a dat seama că pocăinţa şi mărturisirea sunt mai de trebuinţă astăzi decât orice. Şi cu ajutorul lui mulţi s-au îndreptat prin Taina Mărturisirii şi şi-au schimbat viaţa.